Statele Unite ii ataca la baioneta pe "pacifistii" din Consiliul de Securitate

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

* Colin Powell avertizeaza ca un veto din partea Frantei "va avea un efect dezastruos asupra relatiilor bilaterale" * Jacques Chirac se pregateste sa plece la New York pentru a impiedica votarea rezolutiei impotriva Irakului * Vladimir Putin l-ar fi asigurat pe George W. Bush ca se va abtine de la exercitarea dreptului de veto, sustine revista "Time"

Inaintea votului decisiv de marti, in Consiliul de Securitate al ONU, asupra rezolutiei care ar urma sa dea un ultimatum regimului de la Bagdad, somandu-l sa-si definitiveze procesul de dezarmare pana la 17 martie si autorizand, in caz contrar, atacarea Irakului, tensiunile dintre membrii Consiliului pareau sa fi ajus la apogeu. Presiunile asupra celor sase "indecisi" - Angola, Camerun, Guinea, Mexic, Chile, Pakistan - ale caror voturi sunt esentiale pentru soarta rezolutiei - au devenit extrem de puternice; atat emisarii Washingtonului, cat si cei ai Parisului, i-au curtat intens pe liderii acestor tari. Ministrul francez de externe, Dominique de Villepin s-a deplasat personal in Angola, Camerun si Guinea, pentru a incerca sa atraga autoritatile de aici in tabara "pacifistilor". Observatorii internationali apreciaza insa ca argumentele Washingtonului se pot dovedi mult mai convingatoare pentru aceste state sarace dependente in mare masura de imprumuturile sau subventiile americane; prea putin convinse de necesitatea atacarii Irakului, aceste tari nu-si pot permite sa voteze altfel decat le cere America. Desi secretarul american de stat, Colin Powell, recunoscuse, la sfarsitul saptamanii trecute, ca "nu e sigur ca, deocamdata, poate conta pe voturile din Chile si din Guinea", diplomatii americani erau convinsi ca vor reusi sa intruneasca cele noua voturi necesare adoptarii rezolutiei (in prezent, doar patru sunt sigure: din partea SUA, a Marii Britanii, Spaniei si Bulgariei). Exista, insa, mari sanse ca rezolutia sa fie blocata de unul dintre membrii permanenti ai Consiliului cu drept de veto, cel mai probabil de Franta. Presedintele Frantei, Jacques Chirac, a lasat sa se inteleaga ca se va deplasa personal la New York, pentru a bloca prin veto rezolutia americana. (Un anunt oficial in acest sens era asteptat luni seara, cu ocazia interviului pe care seful statului francez urma sa-l acorde la posturile TF1 si France 2). Secretarul de stat al SUA a declarat, ieri, ca se asteapta la un veto din partea Frantei, si a avertizat ca acesta "va avea un efect dezastruos asupra relatiilor dintre cele doua tari". Pozitia Rusiei parea mai putin clara; Moscova a transmis, in ultimele zile, semnale contradictorii. Pe de o parte, ministrul rus de externe, Igor Ivanov, a reafirmat, vineri, cu ocazia dezbaterilor raportului Blix asupra Irakului, ca tara sa "va impiedica prin orice mijloace inceperea razboiului" in Irak. Pe de alta parte, presedintele rus, Vladimir Putin, care a avut, in ultima vreme, numeroase consultari telefonice cu George W. Bush, i-ar fi indicat acestuia ca nu-si va exercita dreptul de veto in Consiliul de Securitate. Cel putin asa sustine numarul de ieri al revistei americane "Time", care citeaza, sub protectia anonimatului, o oficialitate de la Casa Alba. Din partea Chinei este de asteptat sa voteze impotriva rezolutiei, dar sa se abtina de a-si exercita dreptul de veto, pentru a nu invenina relatiile cu Washingtonul intr-un context international atat de complicat. In aceste conditii, nu parea foarte sigur ca votul Consiliului de Securitate, programat initial pentru marti, nu va fi amanat cateva zile, pana ce Statele Unite isi vor fi luat masurile de precautie necesare pentru a-si asigura un rezultat favorabil. Nici macar termenii ultimatumului care ar urma adresat lui Saddam Hussein nu erau definitivati; ieri, se lucra la o lista de conditii pe care Bagdadul era solicitat sa le intruneasca pana la 17 martie.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite