Spitalul Elias: Una dintre cele două paciente cu gripă a decedat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gripa a mai făcut o victimă în afara sezonului FOTO Adevărul
Gripa a mai făcut o victimă în afara sezonului FOTO Adevărul

Una dintre cele două paciente cu gripă sezonieră, internate la începutul lunii martie, în clinica de terapie intensivă a Spitalului Elias din Capitală, o femeie de 65 de ani ce suferea de obezitate şi diabet, a decedat, a declarat luni directorul medical al unităţii, Dana Safta.

Femeia, care a ajuns la spital pe 8 martie, în stare foarte gravă, a fost dusă pe secţia de terapie intensivă şi, potrivit medicilor, suferea de patologii asociate, cum ar fi diabetul şi obezitatea. „La ea a fost identificată gripa sezonieră - AH3”, a precizat directorul medical al Spitalului Elias.

Potrivit medicului, femeia nu a mai putut fi salvată, boala având o evoluţie agresivă din cauza suferinţelor colaterale. Decesul s-a produs duminică dimineaţa, a adăugat Safta.

A doua pacientă, stare de sănătate ameliorată 

În schimb, a explicat directorul, cea de-a doua pacientă, în vârstă de 42 de ani, are de luni dimineaţa o evoluţie uşor ameliorată.„Sperăm să poată fi salvată. Pacienta are diabet şi hipoacuzie. Şi aceasta este internată la terapie intensivă şi este intubată”, a mai spus doctorul Safta.

Directorul medical de la Elias a precizat săptămâna trecută, referitor la cele două paciente, că pronosticul este rezervat.

„Din păcate, oamenii ajung foarte târziu la spital, cu insuficienţă respiratorie. Evoluţia este absolut dramatică, pot spune, se ajunge la bronhopneumonie hemoragică”, a mai spus atunci Safta. Pe 7 martie a mai decedat la Elias o femeie la care a fost identificat virusul gripal AH1.

Potrivit Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, în acest sezon, au fost confirmate 278 cazuri de cu gripă. Până în prezent, au fost înregistrate 16 decese, din care 12 virus gripal A/H1 şi patru cu virus gripal A(H3).

Pe aceeaşi temă: 

Serviciul Român de Informaţii, pe urma vaccinului toxic

Institutul Cantacuzino a intrat în atenţia tuturor organelor de verificare şi control ale statului, după ce întreaga producţie de vaccin antigripal românesc a fost contaminată cu o bacterie periculoasă care poate provoca, în condiţii extreme, şoc anafilactic.

Întrebarea la care nu vrea să răspundă ministrul Nicolăescu

Toată nebunia cu vaccinul antigripal se reduce la o singură întrebare: „Cine a ordonat producerea în serie a unui vaccin pentru care nu se obţinuseră autorizaţiile necesare din partea Agenţiei Medicamentului?”

Replica Ministerului Sănătăţii la blogul „Întrebarea la care nu vrea să răspundă ministrul Nicolăescu” al medicului Sorin Paveliu

Ca urmare a postării de blog „Întrebarea la care nu vrea să răspundă ministrul Nicolăescu”, semnat de expertul Societăţii Academice Române, medicul Sorin Paveliu, ministrul Sănătăţii Eugen Nicolăescu face o serie de precizări.

Ministrul Nicolăescu a sesizat SRI în cazul posibilei contaminări intenţionate a vaccinului antigripal

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat, sâmbătă, răspunzând unei întrebări privind o posibilă contaminare intenţionată a vaccinului antigripal produs la Institutul Cantacuzino, că a primit astfel de informaţii şi sesizat SRI.

Institutul Cantacuzino, luat „la puricat” de Corpul de control al premierului Ponta. Vina pentru dozele de vaccin interzise pe piaţă, pasată între oficiali

Directoarea Institutului Cantacuzino, Aurelia Drăghici, a fost demisă, prin ordin al ministrului Sănătăţii, în locul acesteia revenind Radu Iordăchel, după ce ordinul prin care a fost demis de Eugen Nicolăescu, în iulie 2013, pentru deficienţe manageriale a fost suspendat de instanţă. Iordăchel susţine că va analiza situaţia de la institut, unde în depozite stau nu mai puţin de 400.000 de doze neconforme, care nu vor ajunge totuşi la populaţie.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite