Speranţe de viaţă pe Marte
Sabina Tudor
"Am sperat, dar n-am ştiut sigur"
"Până acum nu am dispus decât de dovezi ale existenţei apei în trecutul geologic îndepărtat al planetei, dar de acum înainte putem vorbi despre apă în stare lichidă, aflată în prezent la suprafaţa lui Marte", a explicat Kenneth Edgett, un fizician din California.
Comunitatea ştiinţifică bănuia de mult timp că şi azi există apă pe Marte, dar abia acum a fost dovedită prezenţa ei în stare lichidă.
Or, cum apa este considerată "sursa" oricăror forme de viaţă, acum a apărut o nouă speranţă: existenţa vieţii extraterestre.
Civilizaţii dispărute?
Suprafaţa Planetei Roşii este azi mult prea rece pentru a se mai putea vorbi de viaţă, ca pe Pământ. Tot din cauza frigului, pe Marte mai pot exista doar urmele unor civilizaţii dispărute care, după unele teorii, ar putea fi chiar strămoşii omenirii pământene.
În trecut, Marte era mult mai caldă şi mai umedă, aşa cum astăzi este Pământul. "Nu ştiu ce vom mai găsi acolo, dar nu voi fi surprins dacă vom descoperi că marţienii semănau bine cu oamenii", a declarat ieri, entuziasmat, Kenneth Edgett.




















































