Şpaga din flori i-a adus 4 ani şi 6 luni de puşcărie
0Judecătoarea Georgeta Buliga a fost condamnată ieri pentru luare de mită şi trafic de influenţă. Pedeapsa primită de fosta preşedintă a Curţii de Apel Iaşi nu este definitivă. Soluţia dată de magistraţii băcăuani poate fi atacată cu recurs.
Georgeta Buliga, judecătoarea din Iaşi prinsă anul trecut cu şpagă în buchetul de flori, a aflat sentinţa după cinci luni de proces. Curtea de Apel Bacău a condamnat‑o ieri la 4 ani şi 6 luni de închisoare pentru luare de mită şi la 3 ani pentru trafic de influenţă. În cazul în care sentinţa va rămâne definitivă şi irevocabilă, magistratul ar urma să execute patru ani şi jumătate de închisoare. Din pedeapsă i se va scădea perioada cât a stat în arest preventiv, respectiv de pe 28 noiembrie 2010 până în prezent.
I se vor confisca 4.000 de euro
„În principiu, vom sfătui clienta să declare recurs. Aşa-zisele acuzaţii au fost constatate pe baza unor probe nelegale, obţinute cu încălcarea unor norme de procedură. Esenţa apărării noastre ne îndreptăţea să credem că va fi achitată", a declarat avocatul Narcis Pîrvu, apărătorul magistratului ieşean.
Totodată, judecătorii au dispus confiscarea de la aceasta a unei sume de 4.000 de euro, precum şi menţinerea sechestrului asigurător pe bunurile judecătoarei. Mai mult, magistratul a fost obligat să plătească 4.000 de lei, cheltuieli de judecată. Sentinţa Curţii de Apel Bacău nu este definitivă, putând fi atacată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Ce spun procurorii
Georgeta Buliga a fost trimisă în judecată de procurorii DNA la sfârşitul anului trecut pentru că ar fi primit mită de la un ieşean, pentru a-i da o hotărâre favorabilă într‑un dosar de partaj. Potrivit anchetatorilor, în perioada februarie-martie 2010, judecătoarea a cerut şi primit de la ieşeanul Liviu Popescu 4.000 de euro. Magistratul a susţinut că banii erau pentru cele două colege de complet.
„Cu aceeaşi ocazie, inculpata a pretins şi o sumă pentru sine, al cărei cuantum nu l-a precizat. Banii au fost pretinşi şi primiţi pentru ca inculpatul Popescu Liviu să obţină o soluţie favorabilă într-un proces civil referitor la partajarea, pe cale judiciară, a bunurilor aparţinând inculpatului Popescu Liviu şi fostei sale soţii, dosarul fiind în stadiu de recurs", se precizează într-un comunicat DNA. Judecătoria şi Tribunalul Iaşi stabiliseră că Valentina Grama, fosta soţie a lui Liviu Popescu, avusese o contribuţie de 90% la dobândirea bunurilor comune. La Curtea de Apel, decizia a fost însă schimbată, iar Liviu Popescu a avut câştig de cauză. Din completul de recurs a făcut parte şi Georgeta Buliga.
Mituitorul, pedepsit cu blândeţe
„La data de 26 noiembrie 2010, Popescu Liviu a remis inculpatei suma de 1.000 de euro solicitată pentru colega sa de complet, ocazie cu care magistratul Buliga Georgeta a acceptat o altă sumă, 3.000 de euro, care i s-ar cuveni ei pentru «ajutorul» dat în obţinerea unei hotărâri favorabile lui Popescu Liviu", au susţinut procurorii DNA. În timp ce primea ultima tranşă, judecătoarea a fost prinsă în flagrant, cu banii într-un buchet de flori. Trimis în judecată pentru cumpărare de influenţă şi dare de mită, Liviu Popescu a fost condamnat la 1 an şi 6 luni de închisoare cu suspendare imediat după ce, la primul termen, a recunoscut faptele de care-l acuzau procurorii.
Ce spun colegii judecătoarei
La aflarea veştii că magistratul a fost găsit vinovat, colegii Georgetei Buliga au fost rezervaţi în declaraţii. „Codul deontologic ne interzice să facem comentarii cu privire la o soluţie dată de o altă instanţă din ţară, având în vedere şi faptul că este vorba despre o hotărâre judecătorească supusă căilor de atac. Doamna judecătoare este suspendată din funcţie până la rămânerea definitivă a unei hotărâri", a precizat judecătoarea Cristina Petronela Văleanu, preşedintele Curţii de Apel Iaşi.
"Doamna judecătoare este suspendată din funcţie până la rămânerea defintivă a unei hotărâri.''
Cristina Văleanu judecătoare
Averea judecătoarei
Potrivit declaraţiei de avere, printre bunurile deţinute de judecătoarea Georgeta Buliga se numără o casă de 89,20 de metri pătraţi în Copou, un apartament de 64 de metri pătraţi în centrul oraşului şi două terenuri intravilane tot în Copou. La acestea se mai adaugă un autoturism Peugeot 407, dar şi inci conturi bancare cu economii de 637.000 de lei.