Sotia viceprimarului Timisoarei a decedat intr-un grav accident
0Viceprimarul Timisoarei, Dorel Borza, si sotia acestuia, Laura, au fost implicati, vineri seara, intr-un grav accident rutier. Borza conducea masina Daewoo Nubira, cu numarul de inmatriculare
Viceprimarul Timisoarei, Dorel Borza, si sotia acestuia, Laura, au fost implicati, vineri seara, intr-un grav accident rutier. Borza conducea masina Daewoo Nubira, cu numarul de inmatriculare TM-06-PMT, apartinand Primariei Timisoara. Pe raza localitatii Belint, roata din dreapta spate s-a desprins, ajungand pe acoperisul unei case, pe care l-a gaurit. Viceprimarul nu a mai putut controla masina, care s-a izbit frontal de un copac aflat pe marginea drumului. In urma impactului violent, vehiculul a fost distrus si a luat foc. Localnicii au reusit sa stinga inceputul de incendiu. Din nefericire, Laura Nicolovici, de 33 de ani, sotia viceprimarului, care se afla in dreapta soferului si care era gravida in luna a saptea, a decedat pe loc. Dorel Borza a fost transportat in prima faza la Spitalul din Lugoj, care se afla la doar 15 km de locul accidentului, si, ulterior, a fost transferat la Spitalul Judetean din Timisoara. Aici a fost supus unor investigatii medicale amanuntite, medicii stabilindu-i diagnosticul de traumatism cranio-cerebral si traumatism toracic. La aceasta ora, viceprimarul Timisoarei este in afara oricarui pericol. Cele mai multe semne de intrebare le ridica modul in care s-a desprins roata masinii. Practic, aceasta a "plecat" cu tot cu subansamble. Modul straniu in care s-a produs incidentul a determinat o serie de speculatii cum ca ar fi fost vorba de o mana criminala. Ieri, purtatorul de cuvant al IPJ Timis, lt. Cornel Iures, a afirmat ca "nu exista nici un element care sa duca la o astfel de ipoteza. Cauza care a dus la smulgerera butucului si la desprinderea rotii urmeaza sa fie elucidata in urma unei expertize tehnice". Dorel Borza este la al doilea mandat de viceprimar al Timisoarei, fiind ales pe listele Partidului Democrat. El nu a fost implicat in scandaluri de coruptie care sa duca spre o posibila "mana criminala". Mircea Leschian, purtatorul de cuvant al Primariei Timisoara, a declarat, ieri, pentru Adevarul: "Din cate stiu eu, viceprimarul Dorel Borza nu a primit amenintari cu moartea sau alte chestii de genul acesta. Masina a fost supusa recent unei revizii, dar in cursul zilei de luni vom prezenta toate datele legate de masina in care se afla viceprimarul Borza". Foto: Mediafax























































