Solutiile geometriei nu se aplica totdeauna in viata -spune prof. Grigore Gheba la 89 de ani

Celui dupa ale carui carti s-au pregatit generatii de elevi i se spunea, in copilarie, "cap patrat"

- Domnule profesor, ati calculat vreodata cati elevi, sau macar cate generatii, v-au avut profesor? - Am predat elevilor timp de 46 de ani. I-am cunoscut (n.n. - pe elevi) la clasa, dar si la foarte multe concursuri de admitere in liceu si de bacalaureat. Am fost preocupat in permanenta de greutatile pe care le intampina elevii la aceste examene. 46 de generatii au studiat dupa lucrarile mele, in numar de 36. Mai intai litografiate si apoi tiparite in sase milioane de exemplare. - Recunostinta elevilor a fost pe masura? - Nu e vorba de asta. Succesul acestor lucrari a constat in faptul ca am aratat matematica la nivelul de intelegere al elevilor, ca am putut descoperi greselile pe care elevii le fac frecvent si lipsurile pe care le au de la scoala. Zi si noapte, m-am trudit sa gasesc solutia, asa incat acesti copii sa nu mai aiba greutati. Cand am publicat lucrurile astea, cartea a avut un succes extraordinar. - Ati dat matematicii volume intregi de probleme. Pentru dumneavoastra, matematica a fost vreodata vreo problema? - In 1975, cand Zoe Ceausescu s-a suparat foc pe popularitatea mea. M-a chemat la minister si mi-a spus ca nu mai poate sa dea drumul lucrarilor mele, ca nu mai sunt cerut de public. Interviul mi l-a luat un analfabet din Ministerul Invatamantului, mana dreapta a Suzanei Gadea, fost ministru al Invatamantului. - Si cum ati rezolvat problema? - Ei, asta era? Am trait din meditatii. Am pregatit elevi acasa. Un grup intra, altul iesea. Si lucrarile pe care le-am scris, multe dintre ele, eu le plateam. Apoi, cand imi publicau, primeam pentru cinci sute de mii de exemplare o suma care nu acoperea nici macar batutul la masina. Asta cu toate ca sotia mea, care mi-a fost colaboratoare, statea si batea la masina pana la doua noaptea. Ani de zile nu s-a stins becul la masa mea de lucru. Am vrut ca elevii sa inteleaga matematica. Sa o inteleaga ca pe un exercitiu al mintii. Si creierul are nevoie de gimnastica. Altfel, nu asimilezi nimic. Asta am invatat-o de la savantul Moisil, care mi-a fost sfatuitor. - Dupa zeci de ani la catedra, cum e mai bine, sa dai o nota mai mica, sa-l pedepsesti pe elev ca n-a invatat, sau sa-l stimulezi cu o nota mai mare? - Nota 2, de exemplu, e descurajanta. Eu n-am dat niciodata 2. E mai bine sa-i dai elevului un stimulent. - In geometrie, cel mai scurt drum de la un punct la o dreapta e cel perpendicular. In viata e tot asa? - Nu, in viata nu-i asa. Pentru ca ai surprize si greutati peste care n-ai cum sa treci drept. De aceea, viata nu poate fi, sub nici o forma, ca o dreapta. - Nici macar cateodata? - Nu pot sa zic, am avut si noroc in viata. Am inceput sa invat la vatra sobei, pentru ca biata mama nu avea gaz sa aprinda lampa. Eram de-o saracie lucie. Eram o multime de copii, incaltati cu opinci si cu zdrente pe noi. Norocul a fost c-a venit cineva la noi si, dupa ore de intrebari, i-a spus mamei: "Baiatul asta e pacat sa ramana la coada vacii". Cand m-am dus la scoala, directorul i-a spus unui om batran de acolo: "Ia-l pe taranoiu' asta, du-l la etuva sa-i dai jos de pe el paduchelnitele astea. Dupa aia, te duci la magazinul "Mireasa" sa-l imbraci". Mi-au luat pantofi, da' am avut o problema: mi-au luat papuci cu toc, iar eu eram obisnuit cu opinci. Asa ca ma impiedicam tot timpul. La scoala, am inceput sa dau meditatii, dar si sa manevrez fituici pentru cei care aveau bani si primeau pachete de acasa. - Inteleg ca nu aveati concurenta. - Haideti sa va spun povestea cu "cap patrat". Mie, acasa, fratii imi spuneau "cap patrat". Cand am ajuns la scoala, invatatorul m-a pus sa scriu pe tabla "manca-mi-te-ar cainii". Entuziasmat c-am scris corect, m-am grabit cand m-a pus sa scriu "dusu-s-a si tot s-a dus" si am scris gresit. M-a dat cu capu' de tabla si mi-a zis: "Mai, cap patrat ce esti!" Auzeam iarasi acest cantec pe care mi-l cantau fratii acasa. Atunci, surprins, l-am intrebat: "Domnu' invatator, nu va suparati, eu nu inteleg de ce-mi spuneti si dumneavoastra asa. De ce nu-mi spuneti "cap triunghi", "cap dreptunghi", "cap romb"?" "Ma, la patrat nu ai nevoie sa gandesti. Are toate laturile egale, unghiurile egale, diagonalele se taie egal, n-ai nevoie sa gandesti. Si atunci, meriti sa ti se spuna "cap patrat"". Si acum ma stimuleaza si ma distreaza problema cu capul inscris intr-un patrat. Este in culegerea de jocuri didactice. - Ati scris de-a lungul anilor 36 de culegeri de probleme. La 81 de ani, v-ati pus viata pe hartie, ati scris un roman... - Da, un roman se scrie mai greu. Dintre toate, pe asta - am lasat si-n testament - vreau s-o port cu mine in mormant. - Sa fiti si acolo "intre viata si moarte"? - Nu intamplator am zis "Intre viata si moarte". Si asta, fiindca este aproape de necrezut ca un om care a fost de doua ori condamnat la moarte, un om care a luptat in doua razboaie si care a fost de doua ori ranit grav, un om care a fost persecutat din '75 pana la revolutie si care n-a fost niciodata membru de partid, e de necrezut ca a scapat. Dar, in toti acesti ani, am continuat sa scriu lucrari de matematica, in speranta ca cei care vor veni dupa mine intr-o zi le vor publica.