Soluția extremă care ar asigura protecția Tezaurului României. Experții oscilează între „ne-am face de râs” și „este soluția salvatoare”

Piesele din Tezaurul României ar fi în sigurață dacă am trimite în străinătate și am expune doar copii ale pieselor de o valoare inestimabilă. Experții în patrimoniu analizează plusurile și minusurile acestei soluții extreme, care însă este adoptată de unele muzee din lume.

Experții au răspuns la întrebarea: ar ști vizitatorii că privesc copii ale pieselor originale.

Furtul coifului de la Coțofenești și a celor trei brătări dacice expuse la Muzeul Drenste din Olanda aduce în discuția publică soluțiile necesare pentru a se evita situații similare pe viitor. 

Directorul Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei, Felix Marcu, susține că în momentul de față legislația permite muzeelor să producă și să expună copii ale unor obiecte valoroase de patrimoniu:

„Nimic nu se compară, desigur, cu expunerea unui obiect original, dar sigur că, din punct de vedere al protejării pieselor și din punct de vedere al conservării, ideal ar fi să fie expuse replici. Repet însă, o replică nu e același lucru cu un original.”

Directorul susține că nu există o practică unitară la nivel național sau internațional: unele muzee expun și trimit către alte instituții copii, altele - piesele originale.

„Inclusiv noi avem împrumutate replici chiar de la Muzeul Național de Istorie a României (MNIR), de exemplu, o piesă din Tezaurul de la Pietroasele. MNIR deține originalul Tezaurului, muzeul din Buzău deține o copie a tezaurului, foarte bună copie. Problema este că o copie nu e așa ușor de făcut și copiile care există acum, cum ar fi tezaurul de la Pietroasele, sunt destul de vechi.”

„Expozițiile cu replici sunt mult mai ușor de făcut”

Istoricul susține că în ultima vreme nu știe să se mai fi făcut copii după obiecte de patrimoniu, dar ar fi bine să avem pregătite și astfel de copii, cel puțin pentru obiectele valoroase și sensibile.

Marcu susține că marile muzee ale lumii au politici diferite. „De exemplu, expoziția pe care noi o avem acum este formată din împrumuturi și de la expoziții din străinătate. Avem și copii, și piese originale.”

Copiile au și un alt avantaj: expozițiile cu astfel de piese sunt mult mai ușor de făcut, se pot expune în principiu oriunde, pentru că nu există riscuri așa de mari, nici de degradări, nici de dispariția pieselor. „Dar, repet, nu e același lucru. Adică un original e un original, o copie e o copie”, subliniază el.

Concluzia directorului Felix Marcu este că „ar trebui să avem copii sau să începem să ne facem copii după piesele importante de Tezaur.” Legislația permite acest lucru. În cazul mai speciale, spune istoricul, realizarea copiilor trebuie să fie avizată de Ministerul Culturii.

„Ne-am face de râs dacă am trimite copii”

Istoricul și specialistul în patrimoniu Dănuț Huțu, director Direcția Județeană de Cultură Botoșani, este de părere că nu trebuie să renunțăm la a mai expune artefacte originale:

„În niciun caz nu trebuie să renunțăm să mai organizăm expoziții internaționale, ducând piese de patrimoniu în alte muzee din lume. Pentru că până la urmă așa ne facem cunoscut patrimoniul nostru deosebit în toată lumea culturală. Așa se face peste tot pe glob. Și noi am găzduit expoziții internaționale, cu piese deosebit de valoroase. De exemplu, și Muzeul Botoșani a dus piese foarte valoroase, precum Venus din Drăgușeni, celebrul idol eneolitic al culturii Cucuteni, în mai multe muzee din lume. Este un patrimoniu cultural de care toată lumea trebuie să se bucure.”

Istoricul susține că nu putem să trimitem la expoziții în străinătate copii ale pieselor originale: „Ne-am face de râs. Ce facem, ne prezentăm la nivel internațional cu fake-uri. Așa ne reprezentăm noi țara? Ce facem, le spunem că originalul este acasă și noi am venit cu o copie? Acolo sunt oameni care vin să vadă originalul. Nu ne putem apuca să facem obiecte, din bronz de exemplu, și să spunem că el de fapt este de aur sau din alt metal. ”

Huțu este de părere că ar trebuie să fim mai atenți la măsurile de securitate. „Adică trebuie schimbată legislația în acest sens, cu precizări clare pe tipuri de artefacte și care să impună anumite tipuri de măsuri de securitate. Cu siguranță a fost o scăpare la nivel de securitate. Nu cred că s-a respectat contractul acolo. Trebuie să expunem originalele, pentru asta este până la urmă demersul muzeal și științific corect în toată lumea civilizată, dar cu protocoale de securitate clare și care să fie respectate, mai ales când vine vorba de piese deosebite.”

Poți să-ți dai seama că e o copie?

Marius Ciută, specialistul în patrimoniu care a făcut parte din echipa care a recuperat aurul dacic, susține că expunerea sau trimiterea de replici este o idee bună pe care au adoptat-o muzee importante: „Dacă ar fi să ne luăm după alte țări cel puțin la fel de civilizate cum ar fi de pilda Austria, este o posibilitate. Vedeți că la Cluj în momentul de față se află o expoziție la Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei cu un număr de piese de patrimoniu de valoare deosebit de mare din perioada migrațiilor. Și bunurile care au venit de pildă din Austria, de la Muzeul de Istoriei a Artei din Viena, sunt copii, sunt replici.”

El mai susține că este foarte greu să-ți dai seama dacă vezi o replică sau originalul: „Ca să-ți poți să-ți dai seama trebuie să ai posibilitatea să atingi obiectul, să-i faci o analiză traseologică, să-i faci o analiză metalografică, să-i faci un set întreg de analize și abia după aceea te poți pronunța dacă este un fals sau este un obiect autentic.”

În timp ce lucra la dosarul „Aurul dacic”, echipa din care făcea parte Ciută s-a lovit de apărarea celor care au sustras brățările dacice de aur: „aceștia au susținut că brățările ar fi false. Dar în urma analizei, s-a demonstrat că sunt autentice.”