Sindicaliştii din îmbunătăţiri funciare nu au obţinut nimic de la Ministerul Agriculturii
Ministrul agriculturii, Decebal Traian Remeş, şi-a menţinut declaraţia iniţială conform căreia prezenţa sindicaliştilor din îmbunătăţiri funciare în faţa sediului ministerului este
Ministrul agriculturii, Decebal Traian Remeş, şi-a menţinut declaraţia iniţială conform căreia prezenţa sindicaliştilor din îmbunătăţiri funciare în faţa sediului ministerului este inutilă, întrucât nu această instituţie trebuie să le rezolve cererile.
Remeş a spus că, din punctul lui de vedere, sindicaliştii pot sta în faţa ministerului pe toată durata mandatului său, care poate fi de ore, zile sau ani, pentru că nu este de competenţa lui să rezolve problema protestatarilor.
Referindu-se la un eventual ordin privind administrarea specială, Decebal Traian Remeş a repetat că nu are dreptul, nici baza legală şi nici suficiente argumente pentru a semna acest document care presupune să protejeze o societate comercială în faţa altora, cărora le este datoare.
Ministrul agriculturii a adăugat că nu a luat o decizie privind semnarea ordinului care va permite intrarea sub administrare specială a Societăţii Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare, arătând că nu are toate documentele necesare pentru a lua o hotărâre "responsabilă", cu "conştiinţa împăcată". El a continuat, spunând că trebuie să fie convins prin documentaţie suplimentară din partea reprezentanţilor SNIF şi a altor instituţii implicate că intrarea sub administrare este o soluţie bună.
Câteva zeci de membri ai Uniunii Sindicatelor din Îmbunătăţiri Funciare (USIF) participă, de luni dimineaţă, la un pichet de protest în faţa sediului Ministerului Agriculturii, nemulţumiţi că, din cauza blocajului Societăţii Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare (SNIF), nu-şi mai primesc salariile, dar şi pentru a cere privatizarea unităţii. Sindicaliştii sunt nemulţumiţi de blocajul total al activităţii SNIF ca urmare a sechestrului pus de către ANAF asupra societăţii şi cer privatizarea unităţii în integralitatea sa, pe baza unei strategii elaborate de Agenţia Domeniilor Statului. Reprezentanţii USIF spun că ANAF a blocat şi sursa de salarii, astfel că angajaţii nu îşi mai pot primii banii. (Mediafax)



















































