Sapte vase ale Invierii

Marile momente ale existentei lui Iisus, imense pentru omenire, El le pregateste si se pregateste pentru ele. Iar amanuntele acestor pregatiri sunt pline de sens inalt, in virtutea analogiei inverse,

Marile momente ale existentei lui Iisus, imense pentru omenire, El le pregateste si se pregateste pentru ele. Iar amanuntele acestor pregatiri sunt pline de sens inalt, in virtutea analogiei inverse, caci orice sarbatoare isi are inainte praznuirea sa, cand nimic nu trebuie neglijat pentru asteptarea harului. Sacrul nu poate fi abordat fara o pregatire prealabila a timpului, spatiului si actelor umane, fara o "punere in abis" a intregii fapturi. Asa se intampla inainte de Intrarea in Ierusalim, cand Iisus trimite ucenicii sa-i aduca un asin pe care sa-l incalece; asa se intampla inainte de Cina cea de Taina, cand trimite pe Petru si Ioan sa-i pregateasca o camara pentru ultima lor intalnire. In ambele cazuri, Iisus stia dinainte cum se vor petrece lucrurile, nu numai in virtutea atotstiintei sale, dar si pentru ca orice sarbatoare se inscrie intr-un ciclu, intr-un ritual cunoscut si neschimbator. In cazul Cinei, El le spune ucenicilor: "Iata, cand veti intra in cetate, va va iesi inainte un om, ducand un ulcior cu apa; mergeti dupa el in casa in care va intra..." (Lc. 22.10). Omul acesta va fi o calauza anonima a Domnului. Acest simplu fapt arata ca ceea ce urmeaza va fi miraculos; iar specificarea "ducand un ulcior cu apa" este un detaliu simbolic care deschide o perspectiva nesfarsita. In aparenta este vorba doar de un punct de reper, de un semn de recunoastere. Dar acest semn raspunde prin simbolismul lui altor semne de aceeasi natura, toate legandu-se intr-un sir de semnificatii care deschid o cale spirituala, construind un lant initiatic. Ulciorul este un vas care contine, sau va contine, un lichid, aici apa, de spalat sau de baut. Simbolismul vasului este imens. Fara sa intram in detalii, vom observa ca lumea intreaga este un vas, un suport al substantei in care Duhul lui Dumnezeu, ca esenta, va "informa" creatia. Asa cum corpul uman este un vas in care Spiritul toarna Viata, asa cum inima este un vas in care salasluieste Cuvantul lui Iisus. Pe urmele acestor semnificatii ale vasului vom porni in preajma Saptamanii Patimilor.
Un gest de totala smerenie
Inainte de Cina, se petrece scena in care Iisus spala picioarele ucenicilor: "...apoi a turnat apa in vasul de spalat, si a inceput sa spele picioarele ucenicilor si sa le stearga cu stergarul cu care era incins" (In. 13,5). Aici vasul este simplu continator al apei lustrale, al unei ape pentru curatirea exterioara (poate chiar apa adusa in ulciorul de care s-a amintit). Era un obicei vechi sa se spele picioarele la intrarea in casa, pe care Iisus il respecta, chiar mai mult decat spalarea mainilor. Poate si pentru ca picioarele sunt contactul nostru cu pamantul, al verticalei cu orizontala, sunt urma noastra, amprenta noastra specifica (vestigium pedi). Gestul lui Iisus este insa mult mai important decat o purificare, este un gest de totala smerenie, facand parte din "kenosa" lui care avea sa atinga in Saptamana Patimilor o culme. "Deci daca Eu, Domnul si Invatatorul vostru, v-am spalat picioarele si voi sunteti datori sa va spalati picioarele unii altora. Pentru ca Eu v-am dat o pilda ca si voi sa faceti cum am facut Eu" (In. 13,14). Mai mult, la refuzul lui Petru de a se lasa spalat, animat ca de obicei de sentimente omenesti, Iisus ii spune: "Daca nu te spal Eu, nu vei avea parte deloc de Mine". Purificarea prin Iisus este asadar un mod, o conditie de a fi cu El. Iisus ne purifica de praful lumii acesteia, pentru a-l putea primi pe el. Petru se supune: "Doamne, nu numai picioarele, dar si mainile si capul". Iar Iisus incheie: "Daca stiti aceste lucruri, ferice de voi daca le faceti" (In. 13,17). Picioarele si capul, pamantul si cerul, mai degraba decat mainile care sunt intermediare. Important este sa stim aceste lucruri, dar sa le si facem. Cunoasterea se cere incarnata prin traire. Iata inca o fericire, pe langa cele noua mari. Aceasta scena ne reaminteste o alta, petrecuta numai cu putin timp mai inainte, aceea in care o femeie spala capul lui Iisus cu mir (Mt. 26,6). "...S-a apropiat de El o femeie cu un vas de alabastru cu mir foarte scump, si pe cand sta El la masa, ea a turnat mir pe capul lui". In Evanghelia lui Ioan, aceasta femeie este sora lui Lazar, care unge cu mir picioarele lui Iisus (In. 12,3). Si in aceste scene este vorba de un vas continator, dar lichidul este pretios, e un ulei sfintit cu care este uns Iisus, nu pentru purificare, caci nu avea nevoie, ci pentru pregatirea de moarte. Mirul este echivalentul exterior al euharistiei. Iuda se opune in numele unei morale a binefacerii: "De ce nu s-a vandut acest mir, ca banii sa se dea saracilor". Iisus ii opune un punct de vedere spiritual: "Adevarat va spun, ca oriunde va fi propovaduita evanghelia aceasta in toata lumea, se va spune si ce a facut femeia aceasta spre pomenirea ei" (Mt. 26,13). Tot ceea ce facem aici pentru slava lui Iisus, facem pentru cealalta viata a noastra. Iuda avea o gandire de contabil; raul era in el ca o virtualitate si avea sa se manifeste foarte repede. Desi Iisus i-a spalat picioarele si lui. In timpul Cinei, e vorba mai intai de ulciorul de apa, de care am amintit. Era probabil apa de baut. Iisus o anuntase pe femeia samariteana ca-i poate da apa vie. O va face aici cu apostolii sai.
Vinul, simbol al unei betii spirituale
In mod curios, in evanghelia lui Luca, paharul cu bautura (potirul) apare de doua ori. Mai intai Iisus spune: "Si-a luat un pahar, a multumit lui Dumnezeu, si a zis: luati paharul acesta si impartiti-l intre voi; pentru ca va spun ca nu voi mai bea din rodul vitei de acum incolo, pana cand va veni Imparatia lui Dumnezeu" (Lc. 22,17). Bautura este vinul, simbol al unei betii spirituale, pe care Iisus il bea cu apostolii acum si pana la sfarsitul veacului. Dar Iisus revine cu al doilea pahar: "Tot astfel, dupa ce au mancat, Iisus a luat paharul si li l-a dat: Acest pahar este legamantul cel nou, facut cu sangele Meu, care se varsa pentru voi". Daca acest pahar a fost la sfarsitul mesei, primul a fost probabil la inceput. Se pare ca Evreii beau ritual, patru pahare la masa. (R. Guardini) Este vorba de deschiderea si inchiderea unei mese rituale, a unei Cine de nemurire. Primul pahar contine un vin binecuvantat de Iisus, care actualizeaza astfel sensul simbolic, de bautura spirituala. Al doilea pahar contine chiar sangele lui Iisus, o bautura transformatoare prin prezenta lui ca jertfa. In aceasta scena, sunt asadar trei vase care reprezinta trei stadii ale simbolismului bauturii, care: purifica si potoleste setea (apa, ca simbol virtual), sfinteste (vinul, ca simbol sacru, actualizat prin binecuvantare) si indumnezeieste (vinul euharistic, simbol efectiv, care identifica). Aceste trei vase cu bautura reprezinta in acelasi timp trei trepte ale realizarii Marii Opere spirituale.
Sangele mantuirii intregii omeniri
In sfarsit, de un alt vas mult mai scump si mai ascuns e vorba indirect, in timpul Rastignirii pe cruce: e inima lui Iisus, cea care contine sangele pe care el il varsa sacrificial pentru a mantui nu numai pe apostoli, ci intreaga omenire. Inima este centrul spiritual al trupului si este centrul crucii cosmice. Cand ostasul strapunge cu lancea coasta lui Iisus, curge sange si apa, el n-a strapuns deci inima lui Iisus. Iconografic, rana apare in dreapta corpului. Inima lui Iisus nu putea sa fie strapunsa; ea trebuia sa ramana intacta. Centrul nu poate fi atins. Inima sfanta a lui Iisus (le Sacre Coeur) daca ar fi fost strapunsa, ar fi inundat lumea care n-ar fi putut s-o suporte cum n-a suportat nici lumina Schimbarii la fata. Ea trebuia sa ramana intacta, ca sa fie un izvor nesfarsit de viata vesnica pentru omenire. Daca i-ar fi fost strapunsa inima, lumea ar fi fost nimicita. Daca inima Mariei a pastrat in ea cuvintele lui Iisus (Lc. 2,51), inima lui Iisus este insusi Cuvantul de Viata datator. Sangele scurs din cele cinci rani ale lui Iisus (simbol microcosmic) nu s-a pierdut. Traditia spune ca a fost cules de Iosif din Arimatheia intr-un vas sfant (potir) care a fost apoi dus in lumea apuseana. Este potirul numit Graal (grasale = vas) care a dispensat binecuvantarea lui in tot Evul Mediu crestin. Daca acest vas a disparut, la un moment dat, refugiindu-se in Orient, este un semn ca aspectul interior (esoteric) al sacralitatii s-a ocultat, cel putin in Occident. Acest vas sacru nu va mai reapare decat la sfarsitul lumii. Pana atunci, se vor revarsa peste omenire cele sapte potire ale maniei lui Dumnezeu (Apoc. 16,1).
Mila lui Iisus nu va parasi lumea
Dar mila lui Iisus nu va parasi lumea, ea se va manifesta plenar pana la sfarsit sub forma unei carti (gradale) echivalent al vasului sfant (grasale), care ii va fi data lui Ioan ca s-o inghita (Apoc. 10,9). Atunci va fi capatat din nou sensul interior al doctrinei sacre. Pana atunci ramane incrustat in inimile noastre numele lui Iisus. Amintirea si pronuntarea lui ne va salva, impreuna cu sangele lui "care se varsa pentru toti spre iertarea pacatelor". Si spre Invierea noastra.