Salariul universitarului roman - o zecime din cel al francezului

Romania are 3.600 de profesori universitari. Franta, ca sa luam sora mai mare de ginta latina se lauda cu 18.100 de profesori. Tot in tara franceza salariul unui universitar este, in medie, de 3.500

Romania are 3.600 de profesori universitari. Franta, ca sa luam sora mai mare de ginta latina se lauda cu 18.100 de profesori. Tot in tara franceza salariul unui universitar este, in medie, de 3.500 euro lunar. Fluturasul unui universitar de pe malurile Dambovitei nu arata mai mult de 300 de euro lunar, salariul brut. Sigur, nivelul de trai al francezilor e de departe prin fruntea Europei, unde, statistic, Romania ar putea ajunge in cateva decenii bune. Privit langa un elefant, puricele e, parca, si mai pricajit. Vor fi multi care-mi vor reprosa ca termenii de comparat nu au nimic in comun, ca, in sine, rationamentul pornit de pe astfel de baze nu poate duce decat spre concluzii eronate. Cutez a crede ca nu-i adevarat. Pentru universitarul francez, cat si pentru cel roman, traseul profesional e aproape identic. Gradele didactice, titlul se obtin in conditii aproximativ asemanatoare, cu diferenta ca un francez ajunge profesor universitar si la 30 de ani, nu numai spre 45 de ani, cat il obliga legislatia pe al nostru sa aiba. Examenele, etapele de parcurs, verificarile si conditiile acordarii titlului de profesor sunt in mare masura aceleasi, fie si numai pentru ca, in general, dupa structura academica franceza s-a realizat si cea romaneasca. Firesc ar fi atunci ca si profesorul universitar roman sa se bucure de aceeasi recunoastere sociala a muncii sale. O veste imbucuratoare ar putea fi aceea ca, din 1 ianuarie 2003, profesorilor nostri li s-a mai marit leafa. Guvernul anunta ca majorarea se cifreaza la 6 la suta. Chiar si asa, tot nu se face dreptate. Si de aceasta data nu cu profesorul francez, ci chiar cu alti bugetari autohtoni. Dupa atatea si atatea "batalii" ale maririlor salariale, un profesor universitar, care are, cum spuneam, macar 20 de ani vechime in invatamant, tot nu are salariul unui judecator aflat in primii 5 ani de stagiatura. Si asta, orice s-ar spune, nu-i drept. Chipurile, judecatorilor - ca sa nu mai vorbim de alti "bugetari", gen senatori, deputati, ministri - nivelul salariului trebuie sa le asigure nu numai incoruptibilitatea, ci si compensarea gradului de risc profesional. In fata judecatorului poate oricand sari, in sala de tribunal, vreun nabadaios cu petarde, sticle, bastoane ori macar cu tipete si scuipaturi. Adevarat ii, si drept ii, atunci sa nu riste omul atata, chiar pe doua surcele. Numai ca si pentru profesorul universitar riscul e cam la fel. Iar despre nevoia incoruptibilitatii dascalilor ar trebui sa scriem multe pagini. Daca un judecator corupt nenoroceste doua, trei persoane, un dascal ce-si vinde cinstea afecteaza o generatie. Prin natura functiei sale, el are darul de a se multiplica si reflecta mai mult, sau mai putin, in toti studentii sai. Si cu cat va fi mai coruptibil un profesor, cu atat mai mult invataceii lui vor duce mai departe meteahna. Se pare insa ca aceasta banala axioma pedagogica nu-i luata in serios de nimeni, si cu atat mai putin de Guvern.