Rujeola continuă să facă victime. Numărul deceselor a ajuns la 40

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Numărul deceselor produse de rujeolă a ajuns la 40 FOTO Adevărul
Numărul deceselor produse de rujeolă a ajuns la 40 FOTO Adevărul

Numărul deceselor provocate de rujeolă a ajuns la 40, vârsta victimelor fiind cuprinsă între trei săptămâni şi 39 de ani, iar mai mult de trei sferturi dintre acestea sunt copii cu vârsta până în trei ani.

Efectele dramatice asupra sănătăţii dar şi cele 40 de decese înregistrate în decursul ultimului an i-au băgat în sperieţi pe unii părinţi care, deşi iniţial au refuzat să-şi imunizeze copiii din diverse motive, au revenit la cabinetele medicilor de familie pentru a-şi imuniza copiii cu vaccinul ROR (rubeolă - rujeolă - oreion).

„Epidemia evoluează în ţările în care acoperirea vaccinală este mai mică de 95% şi noi suntem într-o astfel de situaţie. Singura soluţie e ca părinţii să se prezinte cu copiii la medic, să facă sau să completeze vaccinarea copiilor”, a arătat profesorul Alexandru Rafila, preşedintele Societăţii Române de Microbiologie.

Specialiştii spun că nu e exclusă apariţia unor focare de rujeolă în diverse zone din ţară unde boala nu a făcut atât de multe îmbolnăviri. „În zonele de focar - Timiş, Arad, Caraş-Severin, mai pot exista câteva cazuri individuale, izolate. Sunt în risc judeţele care au avut puţine cazuri”, au punctat specialiştii. 

Ţara noastră este marcată cu roşu chiar şi în raportul european întocmit de Centrul European pentru Controlul Bolilor Transmisibile, care notează că din totalul cazurilor raportate la nivel european, 87% au apărut la persoane neimunizate împotriva rujeolei. 

„Rujeola continuă să se răspândească în întreaga Europă în contextul în care acoperirea vaccinală în multe din ţările europene nu este optimă. Rata vaccinală ar trebui să crească prin derularea unor programe susţinute de imunizare”, se arată în documentul citat, potrivit căruia Grecia se află acum în mijlocul unei epidemii de rujeolă căreia cu greu reuşeşte să îi facă faţă.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite