Romsilva deţine un hotel de patru stele, cu pierderi de un milion de lei. Ministrul Mediului: „Şi-au pus 41 de camere, ei fiind 41 de directori”

0
Publicat:

Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva deţine, în Bucureşti, un hotel de patru stele care are un număr de camere egal cu cel al directorilor direcţiilor locale, afirmă Diana Buzoianu, ministrul Mediului. 

Romsilva deţine un hotel de patru stele în București Foto: Complex Silva
Romsilva deţine un hotel de patru stele în București Foto: Complex Silva

În condiţiile în care Complexul Silva, deţinut de Romsilva, înregistrează pierderi, Diana Buzoianu a anunțat că va propune fie eficientizarea activităţii, fie schimbarea destinaţiei imobilului.

Au hotel de patru stele, a avut pierderi, a avut un milion de lei pierderi. Sigur, nu e o pierdere uriaşă, dar gândiţi-vă, e un hotel de patru stele în capitala României. (...) Şi-au pus  41 de săli, de camere de hotel, ei fiind 41 de directori. Asta s-a întâmplat la hotel, hotelul are 41 de camere. Câte direcţii are Romsilva astăzi? 41! Adevărul e că nu au plăcuţa cu numele, în acest punct nu s-a ajuns, dar au ştiut că facă 41 de camere”, a declarat ministrul Mediului, potrivit News.ro.

Ea mai spune că are „niște planuri” cu acest hotel, susținând că a cerut o listă cu toate imobilele gestionate de instituţiile subordonate Ministerului Mediului pentru a verifica situaţia acestora.

Cred că este necesar să fie fie foarte eficient economic, este un hotel în mijlocul capitalei, nu poate fi susţinut din bugetul Romsilva un hotel de patru stele, ăla trebuie să aducă bani, nu trebuie să dai tu bani ca să-l gestionezi. Doi la mână: dacă nu se va face asta, poate să fie oricând un centru de performanţă. Atâtea instituţii spun că nu au acces la spaţii în care să facă traininguri, facem acest hotel centru de performanţă. Una din două variante. Dar ideea că e un loc unde se pierd bani, ideea că nu e totul fiscalizat, toate astea trebuie să dispară, nu o să rămână aşa”, a mai spus Diana Buzoianu. 

O noapte de cazare la acest hotel costă între 400-500 de lei, și se găsește și pe Booking.

De asemenea, ministrul a mai afirmat că Administrația Națională „Apele Române” plătește o chirie de 54.000 de euro lunar pentru un sediu situat într-o zonă centrală a Capitalei. Diana Buzoianu a dezvăluit că va cere instituției să găsească de urgență un alt spațiu, cu un cost semnificativ mai mic.


Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite