Interviu Reciclarea în România: între educație, recompense și lipsa infrastructurii. „Nu poți să te duci cu mesaje de mediu către oamenii care au grija zilei de mâine“
0În România, reciclarea rămâne o problemă de conștiință... sau de recompensă. Campaniile de colectare funcționează mai ales acolo unde există stimulente financiare, iar educația ecologică este încă în stadiu incipient. Fără infrastructură, fără sancțiuni și cu o preocupare scăzută în rândul populației, specialiștii avertizează că gesturile responsabile față de mediu sunt adesea doar reflexe condiționate, nu alegeri conștiente.
Pe 24 iulie, omenirea a început să trăiască pe datorie – a epuizat deja resursele naturale pe care Pământul le putea oferi anul acesta. Practic, după această dată, omenirea trăiește prin epuizarea capitalului natural, erodând și mai mult biosfera. Tot ce se consumă în acest interval – hrană, energie, materii prime – se face pe seama resurselor alocate generațiilor viitoare. România înregistrează un regres semnificativ, epuizându-și resursele anul acesta încă de pe 31 mai, comparativ cu 2024 când atingea pragul critic pe 20 iulie. Într-un clasament al țărilor cel mai atente la resursele naturale, noi ne aflăm pe locul 34, imediat după Ungaria, pentru care Ziua depășirii a fost pe 2 iunie și înainte de Grecia (25 mai). Într-un interviu pentru „Weekend Adevărul“, Roxana Puia, director de comunicare al Asociației Environ, ne explică cât de importantă este reciclarea deșeurilor electronice și electrocasnice, care sunt cele mai recente reglementări europene, dar și la nivel național, și cum recepționează generații diferite ideea de reciclare: de la entuziasm la nepăsare.
„Weekend Adevărul“: Cum credeți că pot fi convinși oamenii să recicleze acest tip de deșeuri? Credeți că au nevoie și de o recompensă, așa cum se întâmplă în cazul Returo?
Roxana Puia: Există sistemele de buyback practicate de comercianți şi retaileri, care au periodic campanii prin care oferă un discount la achiziția produsului nou dacă îl predai pe cel vechi. Personal, nu sunt neapărat fana sistemului de educație doar prin recompensă. Cred că trebuie să existe și alternativa. Da, se colectează mai mult, primesc ceva la schimb, dar nu cred în componenta lor educațională. Am foarte mari rezerve în ceea ce privește disponibilitatea oamenilor de a înțelege mesajul din spate, care este efectul, de ce trebuie să faci – de fapt, este mai degrabă dezvoltarea unui reflex. Îmi aduci ceva, îți dau ceva, iar în momentul în care nu-ți mai dau ceva, nu voi mai aduce ceva – înseamnă că acolo n-a fost educație.
Cele cinci simțuri ale naturii
Ați avut vreo astfel de campanie pentru a vedea cum reacționează oamenii?
Da, am avut campanii de colectare împreună cu autoritățile locale periodic – o dată la trei luni, la șase luni, în funcție de dimensiunea localității. Campania se numește „România reciclează“. Am început-o în 2018 cu un sistem de recompensare bazat pe tichete cadou, în funcție de tipul deșeului predat: de la 10 lei la 40 de lei, dacă predai un frigider. De ce zic că n-a fost niciun pic de educație în povestea asta? Pentru că oamenii au adus deșeurile nu ca să facă o faptă bună pentru mediu, nu ca să își elibereze gospodăriile, curțile pline de vechituri strânse de-a lungul mai multor generații, ci au făcut-o strict din perspectiva câștigului financiar. Am sesizat acest lucru în momentul când a intervenit tendința de târguială: că prin programul Rabla se primeau nu știu câte sute de lei, că mai bine le dau pe câmp decât aici, pe nimic. Este important să nu neglijăm componenta de conștientizare. Poate de aceea abordarea noastră este un pic diferită în ceea ce facem din punct de vedere al comunicării și al campaniilor pe care le facem, care nu se adresează neapărat maselor, ci mai degrabă unui public urban care are un semi-interes, sunt deschiși să schimbe, să îmbunătățească lucruri la ei.
Până la urmă, respectul pentru mediu merge mână-n mână cu educația și cu respectul pentru oamenii de lângă, dar și pentru propria persoană.
Da, exact. În 2023 am găzduit, la MINA Museum, evenimentul „Natura bunului simț“, cu un clip narat de domnul Victor Rebengiuc care spunea, pe scurt, că toate cele cinci simțuri pe care le avem, ce vedem, ce simțim, ce atingem sunt grație mediului și naturii și singurul lucru, de fapt, de care are nevoie natura de la noi este de bun-simț. Și cumva, în zona asta de bun-simț ne plasăm ca valoare principală. Până ajungi la conduita de mediu, trebuie să te uiți la celelalte elemente: dacă oamenii știu să stea la rând, să-și respecte rândul, dacă știu să spună „bună ziua“ și „mulțumesc“. Nu poți să te duci cu mesaje despre protecția mediului către oamenii care nu au aceste elemente de bază, pentru că nu există fondul care să primească informația pe care tu o livrezi. La ei merge doar cu recompense. Din păcate, tot la educație ne întoarcem. Ne trebuie o educație temeinică. Nu poți să te duci cu mesaje de mediu către oamenii care au grija zilei de mâine, care au probleme legate de achitarea facturilor, care se gândesc cu ce-și îmbracă copiii să se ducă la școală. Problema legată de mediu vine după ce ți-ai depășit nevoile de bază din piramida lui Maslow. Cred că ei nu ar fi chiar atât de mult dispuși să asculte pentru că sunt împovărați de griji cotidiene.
Ce se poate face în privința infrastructurii, următorul pas pentru cei pe care i-am convins, dar care nu au unde să ducă deșeurile? Ce facem cu obiectele vechi în momentul când achiziționăm unele noi?
Potrivit legii, comerciantul, indiferent că vinde într-un spațiu fizic sau online, este obligat, pentru echipamentele de mari dimensiuni – frigider, mașină de spălat etc. – să preia în mod gratuit echipamentul vechi în momentul în care livrează echipamentul nou. Dacă refuză, este un abuz. Într-adevăr, este un demers logistic care împovărează financiar retailerii, dar pentru asta există taxa de timbru verde sau taxa verde a echipamentelor. De asemenea, comercianții sunt obligați să aibă în spațiile de vânzare un punct de colectare pentru echipamentele de mici dimensiuni, spre exemplu, pentru baterii. Înainte de a trage la răspundere oamenii că nu își duc deșeurile la colectare, trebuie să le pui la dispoziție o infrastructură. La nivel european, toată lumea pune accentul pe proximitatea punctelor de colectare. Oamenii nu trebuie să perceapă asta ca pe o corvoadă, ca pe un efort suplimentar, pentru că în secunda în care ai atât de multe piedici sau atât de mulți pași de făcut, vei renunța. Dacă nici nu primești nimic la schimb și nu vezi un beneficiu imediat, este doar promisiunea unui aer mai curat sau mai respirabil, trebuie să ai o conștiință civică foarte puternic dezvoltată încât să te plimbi cu un echipament nu știu câți kilometri. Foarte puțini sunt aceia care o vor face. Și nu știm de câte ori vor fi dispuși o facă. Ar trebui să avem containere în fața blocului, ar trebui să le avem peste tot, în supermarketuri, în centre comerciale.
Și lege, și tocmeală
Cum se implică autoritățile locale?
Potrivit legii, primăriile au obligația să înființeze puncte de colectare pentru deșeurile electrice, să organizeze campanii trimestriale de colectare de acasă, dacă vorbim de oameni care nu se pot duce cu ele la un punct de colectare. Pentru a ne implica, ne-au spus din start în protocol că noi ne asumăm să le punem la dispoziție o bază materială, în sensul în care dacă consideră că poate fi înființat un punct fix permanent în localitatea respectivă, noi venim cu costul și cu infrastructura. Ei nu-și doresc înființarea unui punct fix în localitate, chiar dacă în lege scrie că ar trebui să existe. Au fost finanțări, au fost bani europeni pentru crearea de infrastructură și acum există bani prin PNRR.
În mediul rural, situația este și mai dificilă, majoritatea preferând să le arunce în natură sau chiar să le depoziteze în curte...
A fost un program cu ani mulți ani în urmă, chiar al Ministerului Mediului, care se numea „Marea debarasare“: a treia sâmbătă, o dată la trei luni, oamenii știau că pot scoate în fața blocului, în fața casei, electronicele vechi și trecea operatorul de salubritate și prelua deșeurile. Se mai întâmplă astfel de campanii, mai sunt și primării care împreună cu operatorul de salubritate mai fac punctual genul acesta de acțiuni, dar nu e o practică la nivel național. Însă, subliniez că primul pas este crearea unei infrastructuri, al doilea pas este să îi educi să o folosească și apoi să-i stimulezi – stimularea care poate să vină nu doar prin recompensă, ci prin amenințarea unei sancțiuni. Sunt țări civilizate în privința obiceiurilor gestionării deșeurilor, în care dacă ai amestecat cumva menajerul cu reciclabilul și ei te identifică după o chitanță, după un bon, după o factură sau la casă este și mai ușor de identificat, amenzile sunt considerabile, astfel încât nu-ți vei mai permite data viitoare să nu fii atent cu felul în care le-ai triat.
Există și la noi amendarea celor care aruncă deșeuri...
Teoretic, există lege, interdicția de a arunca deșeuri și echipamente electrice amestecate la groapa de gunoi la întâmplare, de a arunca deșeurile de construcții pe câmpuri – și pentru persoane fizice, și pentru persoane juridice. În practică, nu știu câți cetățeni au primit efectiv amendă pentru că n-au predat spre reciclare în mod corespunzător. Adică, atâta vreme cât nu se aplică și sancțiuni, oamenii vor spune „Și ce dacă fac asta? Ce o să mi se întâmple?“. Subiectul legat de salubritate a fost folosit uneori și ca argument electoral. Sectorul 1, de exemplu, n-a avut o bună perioadă de timp taxă de salubritate, nu plăteai pentru gunoiul pe care ți-l ridica operatorul de salubritate. Plătim în continuare puțin pe cât gunoi generăm. Nu avem implementat un sistem prin care să plătim fix pentru ceea ce aruncăm și ajunge la groapă, la depozit. Iar pentru ce e reciclabil nu mai plătim, pentru că am triat și ele ajung la reciclare și se recuperează, teoretic. Și acesta ar fi și un mecanism de descurajare, dar câtă vreme taxa pe care o plătești, indiferent cât de mult gunoi ai aruncat, nu este una considerabilă, nici asta nu mișcă. Eu cred foarte tare că stimulii financiari sunt cei la care oamenii rezonează cel mai ușor, fie atunci când îi primești, fie atunci când trebuie să-i dai. Iar în România s-a mers până acum doar pe dat, nu și pe luat de la cel care nu respectă legea.
Pe site-ul vostru există o hartă generoasă cu mai multe puncte de colectare, de la hipermarketuri până la asociații de proprietari.
Da, sunt partenerii noștri care au amplasat acele cutii pentru colectarea deșeurilor de mici dimensiuni. O parte dintre ei sunt clienții noștri, sunt producători, distribuitori, o parte dintre ei sunt doar ca urmare a parteneriatelor – cu clădirile de birouri, de exemplu. Încercăm să le punem în cât mai multe locuri, să te lovești de ele cât mai des.
Speranța vine de la copii... și microbiști
Dacă în cazul adulților, vorbim de lipsa unei educații ecologice într-un cadru instituțional și, mai mult, avem și elementul „nostalgic“, cum stau lucrurile în cazul copiilor și al tinerilor?
Mi se par lucrurile împărțite când vine vorba despre tineri. Pe de o parte, e un val de tineri care sunt mai vocali în a-și cere drepturile, în a sancționa ceea ce consideră că nu este corect. Nu mai sunt învățaţi să tacă și să îndure. Pe de altă parte, mi se pare că e un val și mai mare de tineri cărora le lipsește un aparat critic, le lipsește capacitatea de a filtra informațiile. Și, și aici nu știu exact în ce zonă ne plasăm. Adică nu privesc cu atât de multă speranță generațiile noi.
Ce informații aveți legate de proiectele inițiate de Ministerul Educației privind educația de mediu?
În urmă cu doi sau trei ani, în ciclul primar s-a introdus educația de mediu ca obiect de studiu. Dar în continuare tot ceea ce înseamnă de fapt educația ecologică a copiilor este o zonă de care se ocupă ONG-urile prin proiecte separate – tot soiul de activități și competiții – care se implementează în unitățile de învățământ de la toate ciclurile. Înainte erau foarte multe astfel de cereri din partea școlilor în perioada Săptămânii Altfel, acum există și Săptămâna Verde, ambele niște perioade foarte solicitante. Noi încercăm să derulăm programul de educație de mediu pe toată durata anului școlar. Îi încurajăm să ne cheme și să susținem lecțiile deschise pe tot parcursul anului, să nu le rezerve doar pentru Săptămâna Verde. Din păcate, acela este slotul alocat și nu ajungem peste tot pe unde sunt solicitări, însă le facem și online.
Aveți și activități practice sau doar lecții despre ecologizare?
Da, campania noastră în școli are trei componente. Avem lecțiile deschise pentru toate ciclurile de învățământ – fizic în București și în localitățile din apropiere, dar și online la nivel național. Apoi avem segmentul interactiv, de jocuri. De pildă, avem niște table magnetice care simbolizează pubelele de colectare pe diferite culori, iar copiii primesc niște magneți cu diferite tipuri de deșeuri și trebuie să spună care în ce parte se duce. De asemenea, există componenta de competiție între unitățile de învățământ în ceea ce privește efectiv colectarea de deșeuri de echipamente electrice și electronice, becuri, neoane, baterii și acumulatori. Încercăm să organizăm cam două sesiuni de colectare, una prin februarie, una la finalul anului, și când se încheie campania, tragem linie și vedem care sunt top trei școli care au depășit un prag minim. Școlile primesc un card-cadou cu care pot să-și comande ce au nevoie în cadrul instituției, în limita bugetului disponibil. Anul acesta avem o premieră: organizăm o tabără pe teme de mediu, de cinci zile, în județul Brașov, în care merg 60 de elevi cu șase profesori, de la trei școli diferite – două din Galați și una din București.
Care sunt criteriile de departajare?
Școlile trebuie să atingă trei criterii: să aibă un minimum de doi ani în campania noastră, să aibă o cantitate minimă de deșeuri colectate și să fie implicată și în provocările lunare – în fiecare lună, copiii primesc o temă, sub numele de „eroii reciclării“, pe care încercăm să nu o repetăm nici măcar de la an la an. Tematicile sunt mai extinse, nu se rezumă doar la focusul nostru pe echipamente, ci merg pe tot toate palierele pe care încercăm să le acoperim cu sfaturi ce pot face ca să fii mai puțin dăunător mediului. Au avut teme să facă roboței din diferite tipuri de echipamente sau au făcut o grafică pentru tricou și pe urmă noi le-am produs tricourile și le-am trimis. Ei ne surprind în mod plăcut, și de cele mai multe ori devine foarte greu să alegem câștigătorii. Sunt cam trei echipe care câștigă în fiecare lună și câștigă, de fapt, un număr de puncte, fie pentru că se acordă un număr de puncte în funcție de dificultatea temei respective și de performanța lor în îndeplinirea temei pe care au primit-o. De asemenea, campania noastră e recunoscută de Ministerul Educației și se derulează în baza unui protocol cu acesta. La finalul unei ediții, putem oferi profesorilor câte o adeverință care este recunoscută la dosarul lor de evaluare ca parte a unor activități extracurriculare.
Aveți ceva disponibil chiar pentru școlile, copiii care nu participă, dar ar vrea să se inspire, ar vrea să deprindă cunoștințele de bază în privința deșeurilor electrice?
Am lansat un ghid de colectare separat a deșeurilor și pregătirea lor pentru reciclare. Pentru că dacă este să vorbim în termeni corecți, ceea ce facem în calitate de consumatori este să colectăm separat deșeuri. Reciclarea e ceea ce se întâmplă mai departe, în fabricile de reciclare. În acest ghid sunt zece capitole în care explicăm cum se colectează, de câte ori se reciclează, ce se poate obține din deșeuri, plecând de la hârtie până la metal, textile, ulei – adică tot zece tipuri de deșeuri. Cartea este disponibilă și în format digital și în format tipărit, pentru școli sau profesori care doresc să se inspire și să dea mai departe. Am făcut pentru cei mici „abecedarul aparatelor din casă“: pentru fiecare literă din abecedar, am dat exemplu de un tip de aparat electronic, explicând ce conține și de ce e bine să-l trimitem la reciclat. A fost un proiect care s-a născut din dorința de a aduce mai multă claritate în ceea ce privește spectrul foarte larg al aparatelor electrice.
1-0 pentru reciclare
La începutul verii ați avut o campanie în parteneriat cu Federația Română de Fotbal. De ce ați ales publicul microbist?
Ni s-a părut că este o oportunitate de a ne adresa unui public mare, suporterii echipei naționale, la care altfel am ajunge foarte greu. Ideea s-a născut cumva în contextul aprecierilor pe care le-a primit echipa națională anul trecut pentru felul în care s-a comportat la plecarea de la Campionatul European și ni s-a părut că găsim în comunicarea FRF niște valori comune. De exemplu, au introdus obiceiul de a le da fotbaliștilor recipiente de apă reutilizabile. Sunt destul de atenți la aspectele acestea și am considerat că poate e un moment în care împreună, croșetând câte un pic, putem să schimbăm și vechea judecată a comportamentului de stadion. Am fost surprinsă când am văzut la meciul naționalei o atmosferă plăcută, mulți copii, multe familii, toți îmbrăcați în galben. Ei sunt acolo într-o stare de bine, din dragoste pentru țară. Și poate că și un mediu mai curat, o țară mai curate, tot dragoste pentru ea înseamnă.
Ați avut rezultatele dorite?
A fost un prim început bun. Cred că avem nevoie de un efort mai mare în zona de promovare a inițiativei ca să strângem și mai multe deșeuri, dar cred că pentru un prim experiment ne-a mers bine și ne așteptăm să ne meargă din ce în ce mai bine. Mai avem două meciuri anul acesta pe care România le joacă acasă, în toamnă, cu Austria (10 octombrie) și San Marino (18 noiembrie) și sperăm ca oamenii să vină cu deșeuri. De asemenea, trebuie să subliniez că sistemele de colectare pentru deșeurile de mici dimensiuni de la Arena Națională au caracter permanent. Am primit veioze, fier de călcat, laptop, încărcătoare, tablete, aparate de bărbierit, uscător de păr, orice n-are dimensiunea mai mare de 30 de centimetri, ca să încapă prin fanta respectivă.
Se încarcă comentariile...
