România, promovată de Charlie Ottley în marile capitale ale lumii: „Există prea multe percepții greșite despre această țară”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România va fi promovată internațional în cadrul unui turneu organizat de producătorul britanic Charlie Ottley, în parteneriat cu Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului. Seria de evenimente începe joi și va ajunge în mai multe capitale din Asia, America Latină și Europa.

Charlie Ottley promovează internațional România . FOTO FB Charlie Ottley
Charlie Ottley promovează internațional România . FOTO FB Charlie Ottley

Turneul include proiecții speciale ale documentarului Flavours of Romania, disponibil în prezent pe Netflix România. Evenimentele vor avea loc în Thailanda, Malaezia, Chile, Peru, Columbia și Regatul Unit, cu scopul de a prezenta frumusețile naturale, patrimoniul cultural și diversitatea gastronomică a României.

Ministerul Economiei precizează, într-un comunicat citat de Agerpres, că publicul-țintă este format din reprezentanți guvernamentali, lideri de opinie, jurnaliști și agenții de turism, în încercarea de a consolida imaginea României ca destinație turistică.

Proiecțiile vor include un film de aproximativ 75 de minute, cu selecții din sezoanele 2 și 3 ale seriei, dedicate celor nouă regiuni istorice ale țării. Evenimentele sunt organizate în colaborare cu ambasadele României din statele gazdă.

Întâlniri cu publicul și promovare gastronomică. „România are povești care merită spuse lumii”

Fiecare proiecție va fi urmată de o sesiune de întrebări și răspunsuri cu Charlie Ottley și Oana Mihai, precum și de momente de networking și degustări inspirate din bucătăria românească.

Ministrul Economiei, Irineu Darău, afirmă că proiectul reprezintă o oportunitate de a prezenta România dincolo de clișeele care persistă în străinătate.

„România are poveşti autentice care merită spuse lumii, iar Charlie Ottley le spune cu respect, profunzime şi pasiune. Îi mulţumim pentru contribuţia constantă la promovarea României şi pentru acest demers care arată potenţialul nostru turistic, cultural şi gastronomic pe scena internaţională. România are tot ce îi trebuie pentru a fi o destinaţie turistică de top. Este esenţial să arătăm lumii adevărata noastră valoare şi să creştem atractivitatea României ca destinaţie. Mulţumesc pentru contribuţia esenţială a doamnei ministru Oana Ţoiu şi a Ministerului de Afaceri Externe", a declarat ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului, Irineu Darău, în comunicat.

Charlie Ottley: „Există încă prea multe percepții greșite despre România”

Producătorul britanic, cunoscut pentru documentarele sale dedicate României, spune că turneul își propune să aducă țara în fața unui public care o cunoaște prea puțin.

Eu şi Oana plănuiserăm oricum această călătorie pentru a ne revedea cu prieteni şi familie, însă, în urma discuţiilor cu Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului, am decis să organizăm proiecţii în toate capitalele pe care urmează să le vizităm. Sper ca acest demers să ne ofere ocazia de a arăta atractivitatea României publicului internaţional, să stimuleze turismul şi să încurajeze o colaborare mai strânsă. Există încă prea multe percepţii greşite despre România, iar singura modalitate de a le depăşi este să fim prezenţi, să ieşim în lume şi să arătăm oamenilor ce ţară extraordinară avem”, a spus Ottley.

Amintim că jurnalistul și producătorul britanic Charlie Ottley, cunoscut pentru documentarele care au pus România pe harta turismului mondial, a depus jurământul de credință față de țara noastră, devenind astfel, oficial, cetățean român.

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite