România poate trece pragul UE la 1 ianuarie
sunt în stare să realizeze reformele necesare pentru a adera la 1 ianuarie 2007."Consiliul European îşi menţine convingerea că, având voinţa politică necesară, cele două ţări pot depăşi
sunt în stare să realizeze reformele necesare pentru a adera la 1 ianuarie 2007.
"Consiliul European îşi menţine convingerea că, având voinţa politică necesară, cele două ţări pot depăşi deficienţele semnalate pentru a adera la termenul prevăzut, 1 ianuarie 2007", se arată în proiectul de concluzii al summitului. Raportul Comisiei Europene de luna trecută arăta că Bulgaria şi România se pot integra în 2007 dacă vor avea rezultate pozitive la evaluarea finală din toamnă, în ceea ce priveşte combaterea crimei organizate şi ameliorarea situaţiei din administraţia publică.
Ferber o dă la întors: aderarea Bucureştiului nu E un risc
Semnale încurajatoare sosesc şi dinspre europarlamentarii germani. Markus Ferber, preşedintele grupului creştin-socialiştilor germani şi unul dintre cei mai critici europarlamentari în privinţa aderării ţării noastre, a declarat, ieri, că aderarea României la UE reprezintă "o oportunitate, şi nu un risc" pentru Bruxelles. El a spus că se aşteaptă ca Bucureştiul să sprijine viitorul proiect constituţional, inclusiv referirea la originile creştine pe care se bazează valorile europene. Ca puncte negative pentru România, Ferber s-a limitat la a menţiona "lipsa unei culturi a transparenţei în administraţie" şi faptul că "adevăratele reforme au început în România foarte târziu". Europarlamentarul a declarat că "două nume sunt legate de posibilitatea României de a deveni un succes ca stat membru al UE, în cazul aderării în ianuarie 2007 - preşedintele Traian Băsescu şi ministrul justiţiei, Monica Macovei".
Cu To-Do-List-ul la Bruxelles
Ministrul integrării europene, Anca Boagiu, a prezentat, ieri, oficialilor Comisiei Europene planul de măsuri şi termenele stabilite de România (celebrul To-Do-List) pentru eliminarea zonelor cu steguleţe roşii şi galbene semnalate în raportul CE din 16 mai. Boagiu se va întoarce de la Bruxelles cu un set de probleme semnalate de experţii europeni şi pe care autorităţile de la Bucureşti trebuie să le rezolve.
Extinderea ia pauza
Comisarul european pentru extindere, Olli Rehn, a declarat, în faţa parlamentului francez, că după aderarea României şi Bulgariei la UE, prevăzută pentru 2007, procesul de extindere va fi suspendat până la "sfârşitul deceniului", informează AFP.
După integrarea României şi Bulgariei "nu va mai avea loc nicio altă aderare în următorii ani, cel puţin nu până la încheierea deceniului", a declarat comisarul în faţa Adunării Naţionale de la Paris.





















































