Romania detine presedintia Consiliului de Securitate al ONU intr-o luna fierbinte

Corespondenta din New York, de la Bogdan CHIRIEAC

Romania detine, anul acesta si anul viitor, statutul de membru al Consiliului de Securitate al ONU. Conform organizarii, in iulie 2004 si in octombrie 2005, Romaniei ii revine, conform principiului rotatiei, si locul de presedinte al Consiliului de Securitate. Acest lucru nu se datoreaza vreunui merit special al tarii noastre - drepturile sunt aceleasi si pentru Gabon sau Benin - ci pur si simplu felului cum functioneaza ONU. De altfel, Romania a mai detinut aceasta functie si in 1991. Dupa prabusirea comunismului, la inceputul anilor '90, s-a pus cu acuitate problema redefinirii rolului ONU. Organizatia, creata in 1945, a mentinut echilibrul intre tabere in vremea razboiului rece. Intre timp, situatia internationala s-a modificat substantial. De exemplu, marii invinsi in cel de-al doilea razboi mondial, Japonia si Germania, doresc sa se alature celor cinci membri permanenti ai Consiliului de Securitate - SUA, Rusia, China, Franta si Marea Britanie - cei care, prin exercitarea dreptului de veto, pot bloca orice rezolutie a ONU. Problemele au aparut nu doar la nivel diplomatic, ci la nivel fundamental, de principiu. Epoca razboaielor din fosta Iugoslavie a diminuat si mai mult prestigiul organizatiei, devenita, practic, cel mai scump ONG din lume, axat in special pe organizarea de ajutoare medicale si alimentare indeosebi pentru Africa neagra. SUA, principal contributor la bugetul ONU, s-au suparat pe organizatie si o perioada n-au mai varsat bani, punand ONU intr-o situatie financiara limita. Rolul politic al organizatiei a fost si el subminat. Bombardarea Iugoslaviei de catre NATO in primavara lui '99 fara acordul ONU - Rusia nu si-a exercitat dreptul de veto in urma unor manevre diplomatice privind o rezolutie discutabila - si invadarea Irakului in 2003 de catre SUA si aliatii lor, intre care si Romania - in pofida hotararii ONU - au adus organizatia la rolul de martor mut al evenimentelor internationale. Dupa aceste experiente nefericite, ce au afectat, practic, intreaga comunitate internationala, de un an de zile, ONU incepe sa revina cu putere pe scena internationala. Dupa esecul Statelor Unite in stabilizarea situatiei din Irak, ONU redevine unitate de referinta pe scena internationala. Tarile europene care nu au participat la inlaturarea lui Saddam Hussein au anuntat ca ar putea trimite trupe in Irak, unde e nevoie disperata de ele, daca s-ar obtine un mandat ONU. Lumea s-a schimbat profund din '90 incoace. S-au prabusit sisteme politice, s-au desfacut si refacut aliante. ONU, cu administratia si birocratia sa, a ramas insa pe loc. Puternicii lumii constata ca ONU trebuie reorganizat si, pentru prima data dupa '90, par sa constientizeze ca rolul sau istoric nu s-a terminat. ONU ramane singura institutie unde au dreptul sa vorbeasca si, uneori, sa fie si ascultati atat saracii, cat si bogatii, atat crestinii, evreii, hindusii, dar si musulmanii, atat albii, cat si negrii sau galbenii. Aflat la New York, premierul roman Adrian Nastase a sustinut, azi-noapte, in calitate de presedinte in exercitiu al Consiliului de Securitate, o dezbatere tematica pe o tema ce nu spune mult marelui public: "Cooperarea ONU - organizatii regionale in procese de stabilizare". In fapt, a fost vorba de un exercitiu pur diplomatic, necesar in Palatul ONU, cu adresabilitate stricta diplomatiei internationale. Premierul roman s-a intalnit si cu secretarul general al ONU, Kofi Annan. S-au strans maini, s-au acordat interviuri la CNN. Adrian Nastase a procedat cu obisnuita dezinvoltura in exercitarea ritualului diplomatic. Aparent, totul a fost un fapt obisnuit. Si totusi... In 1991, Romania a detinut, tot prin rotatie, acelasi loc in Consiliul de Securitate. Cand a venit randul detinerii presedintiei, tot Adrian Nastase, atunci in calitate de ministru de Externe, a reprezentat Romania. Erau insa momentele cand minerii rasturnau la Bucuresti Guvernul Petre Roman, cand intreaga lume occidentala condamna acele evenimente si regimul instaurat la Bucuresti. Nastase a vorbit in acelasi ONU pe englezeste si atunci, si acum. Romania pe care a reprezentat-o astazi este insa cu totul alta. Chiar daca unele lucruri nu s-au schimbat - si acum ca si atunci, presedinte este tot Ion Iliescu, coruptia, birocratia, incompetenta si mediocritatea clasei politice au ramas pe loc - progresele Romaniei sunt uriase. In 1991, Europa se termina la granita de vest a Romaniei, iar Ungaria cerea sprijin international, inclusiv la New York si Washington, pentru protectia minoritatii maghiare din tara noastra. Lumea occidentala refuza sa discute cu Bucurestiul. Nu era deloc clar daca tara va merge spre democratie sau se va intoarce spre comunismul cu fata umana. Astazi, in ciuda celei mai chinuite tranzitii din intreaga Europa de Est, Romania, in numele careia s-a vorbit in Palatul ONU din New York, este in mod clar inclusa in sfera lumii occidentale, este un stat democratic, membru NATO, cu o economie care a inceput sa functioneze si care are toate sansele ca, in 2007 sau 2008, sa intre ca membru cu drepturi depline in Uniunea Europeana. La ONU nu este important atat ce spui, cat, mai ales, cine vorbeste. Dupa 13 ani, in 2004, vocea Romaniei la ONU nu a fost tunatoare - nici nu va putea vreodata sa fie astfel -, dar s-a auzit mai limpede si mai puternic decat in 1991.