Român de 23 de ani, implicat într-o fraudă uriașă cu permise auto în Franța. Dădea examenul în locul altor candidați pentru sume mari de bani
0Un român de 23 de ani a pus la punct o schemă ilegală prin care a reușit să obțină zeci de mii de euro în Franța. Tânărul a susținut proba practică a examenului auto de peste 20 de ori, de fiecare dată cu acte false, în locul altor candidați.

Complicele său era chiar directoarea unei școli de șoferi, care înscria fictiv „elevii” la examen. În schimbul unor sume consistente, românul susținea proba în locul lor, garantând obținerea permisului auto, scrie publicația actu.fr.
Frauda a fost descoperită în august 2025, în urma unei anchete a brigăzii financiare a poliției judiciare din Grenoble. În timpul unei descinderi, românul a fost prins cu mai multe acte false, toate având aceeași fotografie, dar nume diferite.
Potrivit anchetatorilor, peste 20 de cetățeni români au beneficiat de această escrocherie. Directoarea școlii a recunoscut că a înregistrat candidați fictivi și a încasat zeci de mii de euro.
Atât tânărul român, cât și directoarea vor ajunge în fața instanței în ianuarie 2026, fiind acuzați de escrocherie și fraudă la examenul pentru obținerea permisului auto.
În Franța, frauda la examenul auto este considerată infracțiune penală. Cei implicați riscă amenzi consistente, pedepse cu închisoarea de până la 5 ani și anularea permiselor obținute ilegal. Legea prevede sancțiuni și pentru complici sau organizatori, precum instructorii auto.