Incident grav pe aeroport: Pilot băut, dat jos din avion chiar înainte de decolare

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un pilot al companiei Air India a fost dat jos dintr-o aeronavă aflată pe punctul de a decola de pe aeroportul din Vancouver, după ce autoritățile au constatat că acesta se afla sub influența alcoolului, notează Reuters. 

Un pilot al companiei Air India se afla sub influența alcoolului. FOTO: Shutterstock
Un pilot al companiei Air India se afla sub influența alcoolului. FOTO: Shutterstock

Incidentul a avut loc pe 23 decembrie, la un zbor programat pe ruta Vancouver–Viena. Pasagerii au fost informați în ultimul moment despre o întârziere, fără a li se comunica inițial motivul. Ulterior, pilotul a fost scos din cabina de pilotaj și escortat de autorități, după ce a fost supus testării cu aparatul etilotest.

Potrivit informațiilor apărute ulterior în presă, pilotul a fost testat de două ori, ambele rezultate indicând consum de alcool. Identitatea persoanei care a sesizat autoritățile nu a fost făcută publică, aceasta fiind protejată conform procedurilor. Unele surse citate de presă susțin că suspiciunile ar fi apărut după ce un angajat al unui magazin duty-free din aeroport ar fi simțit miros de alcool în momentul în care pilotul a făcut cumpărături.

Ministerul Transporturilor din Canada a solicitat companiei Air India să demareze o anchetă oficială pentru a clarifica circumstanțele în care un pilot s-a prezentat la manșa aeronavei sub influența alcoolului, cu puțin timp înainte de decolare.

Deși incidentul s-a produs în luna decembrie a anului trecut, cazul a devenit public abia acum. Compania Air India a confirmat că pilotul a fost suspendat, iar investigațiile sunt în desfășurare.

Air India, fostă companie de stat a Indiei, se află deja sub atenția autorităților aviatice în urma accidentului aviatic din iunie anul trecut, soldat cu moartea a 270 de persoane. Tragedia a reprezentat primul accident mortal care a implicat un avion Boeing Dreamliner.

În lume

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite