Roboti care canta, danseaza sau pazesc casa
0In orasul nipon Yokohama s-a deschis o expozitie cu totul si cu totul originala, "Robodex 2002", care da expresie interesului si, chiar mai mult, pasiunii manifestate de locuitorii "Tarii Soarelui
In orasul nipon Yokohama s-a deschis o expozitie cu totul si cu totul originala, "Robodex 2002", care da expresie interesului si, chiar mai mult, pasiunii manifestate de locuitorii "Tarii Soarelui Rasare" fata de noua stiinta, robotica. Sunt expuse nu mai putin de 72 noi prototipuri de roboti de folosinta personala, fabricate de un numar de 30 de companii si universitati japoneze. "Vedeta" expozitiei este, indiscutabil, prototipul unui robot care poate canta si dansa. Botezat SDR-4X si pus la punct de corporatia Sony, robotul este programat sa cante in mai multe registre si, in acelasi timp, sa-si miste soldurile si sa-si agite bratele in ritmul melodiei respective. El poate, de asemenea, sa recunoasca chipurile unor persoane si numele acestora, sa poarte conversatii uzuale si sa se ridice de jos daca este impins de cineva. Este, insa, o jucarie costisitoare, pretul sau atingand pe cel al unui automobil de lux. SDR-4X, care are 60 cm inaltime si care va fi pus in vanzare pana la sfarsitul anului, este conceput ca insotitor al fericitilor posesori, programul sau fiind o versiune imbunatatita a catelului robot Aibo, care este deja extrem de popular. Vocabularul sau este compus din mai multe mii de cuvinte, care ii permit, de pilda, sa se adreseze unui oaspete, invitandu-l cu o voce ascutita: "Va rog, stati nemiscat o clipa, ca sa va pot memoriza chipul". Robotul poate merge pe suprafete neregulate, ocolind obstacole si raspunde atunci cand este chemat. Prevazut cu doua camere de luat vederi, poate distinge mult mai bine lucrurile din jur decat o face Aibo, care dispune doar de o singura camera pe post de ochi. Introducandu-i-se in memorie o anumita melodie, impreuna cu textul insotitor, poate canta cu un usor "vibrato". De asemenea, poate executa miscari complicate de dans. Printre alte exponate se numara un robot pe post de caine de paza, care poate fi controlat de la distanta cu ajutorul unui telefon mobil de a treia generatie. Exista o varianta in care animalul de paza ia infatisarea unui dinozaur. Un alt robot are forma unei sfere, care se deplaseaza sau se opreste din mers la comanda posesorului si care tocmai datorita formei ocoleste cu usurinta orice obstacole. Inutil de adaugat ca expozitia se bucura de un urias succes.























































