"Restul e tăcere", povestea unei superproducţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

HBO, sâmbătă ora 18.00 Regizorul Nae Caranfil a reuşit să realizeze unul dintre marile sale proiecte. La peste 15 ani de la apariţia acestei idei, iese la lumină un film care va rămâne

HBO, sâmbătă ora 18.00

Regizorul Nae Caranfil a reuşit să realizeze unul dintre marile sale proiecte. La peste 15 ani de la apariţia acestei idei, iese la lumină un film care va rămâne în istorie

Sute de figuranţi, costume excepţionale şi lumea Bucureştiului în plină modernizare, într-o poveste despre începuturile filmului românesc.

A cincea producţie cinematografică a lui Nae Caranfil, "Restul e tăcere", este povestea parţial adevărată a realizării primului lungmetraj de anvergură de la începuturile cinematografiei româneşti.

La 1910, când cinematografia era încă o curiozitate, Grig (interpretat de Marius Florea Vizante), fiul foarte tânăr al unui celebru actor de teatru, îşi pune în cap să realizeze cel mai grandios şi spectaculos film de până atunci, reconstituirea războiului de independenţă de la 1877. Visul său nu pare prea uşor de îndeplinit prin forţe proprii, aşa că îi cere ajutorul patronului nebun al artelor din Bucureşti, Leon Negrescu.

În spatele camerelor

Pentru realizarea making of-ului s-a filmat timp de 14 ore, material din care au fost păstrate puţin peste două ore de film în varianta pentru televiziune.

În cele şase episoade difuzate de HBO sunt prezentate scene inedite de la filmări, interviuri cu actorii şi şefii departamentelor implicate în această producţie.

La întregul proces au contribuit sute de figuranţi şi o echipă impresionantă coordonată de producătorul Cristian Comeaga. Making of-ul conţine şi imagini de la filmarea unor secvenţe dificile, cum ar fi cea în care actriţa de pe scena Naţionalului ia foc, scenă filmată cu trei camere, la care a fost nevoie de un cascador. Costumele au o contribuţie majoră la redarea atmosferei acelei epoci graţie unei mari creatoare, Doina Levintza.

Film cu buget-record

Filmările la "Restul e tăcere" au început în vara lui 2006 şi s-au desfăşurat în trei locaţii: la Bucureşti, Moara Vlăsiei şi Călugăreni. Pelicula a beneficiat de un buget record pentru cinematografia românească din ultimii 25 de ani, 2,4 milioane de euro.

În rolurile principale, regizorul Nae Caranfil i-a ales pe Marius Florea Vizante, în rolul lui Grig Ursache, şi pe Ovidiu Niculescu, în rolul lui Leon Negrescu. Filmul este produs de Cristian Comeaga şi compania Domino.

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite