"Relatiile dintre tarile noastre sunt mai apropiate ca niciodata"
- declara ambasadorul SUA la Bucuresti, la incheierea mandatului sau
Michael Guest a preluat functia de ambasador al SUA in Romania pe data de 24 septembrie 2001. De-a lungul acestei perioade, el s-a remarcat drept unul dintre cei mai activi sustinatori ai intereselor tarii noastre peste Ocean si, in unele situatii, drept un critic dur al autoritatilor de la Bucuresti. Vara aceasta, Michael Guest paraseste Romania, la incheierea mandatului sau.
Declaratia de 4 iulie a ambasadorului SUA la Bucuresti, Michael Guest:
Pentru americani, Ziua Independentei este un prilej de sarbatoare deosebit - o zi care aduce impreuna nu doar familii si prieteni, ci intreaga noastra tara. Cu aceasta ocazie, sarbatorim convingerea noastra comuna ca guvernele trebuie sa promoveze interesele tuturor cetatenilor; ca dialogul si dezbaterea libera nu fac decat sa consolideze natiunea noastra; si ca minoritatile merita sa se bucure de aceleasi privilegii ca acelea acordate majoritatii. Stim ca respectul fata de aceste convingeri a facut din tara noastra o natiune tot mai puternica. Si stim ca libertatile adoptate de tanara democratie americana in urma cu mai bine de doua secole au devenit astazi la fel de importante pentru alte popoare, pe cat sunt si pentru cetatenii nostri.
In acest an, de 4 iulie, Ambasada Statelor Unite se mandreste cu angajamentul Romaniei de a respecta valorile democratiei si de a dezvolta corect si pe deplin economia de piata. Stim ca acest respect fata de statul de drept va invigora dezvoltarea acestei tari si va crea relatii si mai puternice intre popoarele noastre. Suntem mandri ca Romania s-a alaturat NATO, aceasta alianta care lupta pentru libertate. Suntem increzatori in faptul ca parteneriatul nostru pentru reinstaurarea libertatii si securitatii in Afganistan si Irak va fi incununat de succes, oricat de dificila ar fi aceasta misiune.
La sfarsitul mandatului meu ca ambasador al Americii in Romania, realizez ca relatiile dintre tarile noastre sunt mai apropiate ca niciodata, de cand ma stiu. Sunt increzator in faptul ca un parteneriat inca si mai solid se prefigureaza, bazat pe valorile pe care le sarbatorim azi. Fie ca spiritul Zilei Independentei sa uneasca popoarele noastre astazi si intotdeauna!





















































