Regalitatea şi ura

A.S. RaduPrincipe de Hohenzollern-Veringen

de gelozie şi trădare, de isterie şi intrigă, de iubire şi frustrare; un fel de autoflagelare naţională prin scoaterea măruntaielor pe masă, la vederea tuturor. "Mai mare ruşinea", îmi spune, demodat, Regele, pe scările palatului. Nu ştiu care ce joc face, nici cine şi cât este răspunzător, nu am acces la adevăruri. Dar niciodată până acum, în şaisprezece ani, nu am văzut atât de multă ură în stare pură, înecând societatea românească. Drama Regelui şi a Reginei, ducători spre nemurire a unor principii de care pare să nu aibă nevoie nimeni, este ea însăşi murdărită de ură şi gelozie, de porniri imbecile sau cinic-virulente ale minerilor cuvintelor, cei care se răzbună pe România anului 2006, răspunzând violenţei minerilor cărbunelui din anii '90.
Până la vârsta de 45 de ani nu am văzut în România o mai mare confuzie între eroi şi infractori.
Societatea românească utilizează subiecte şi momente pentru a revărsa ură provenind din tot felul de surse: frustrare, gelozie, diferenţă de vederi politice, revoltă justificată, răutate, inteligenţă cinică, tentaţia intelectuală vest-europeană a autodistrugerii.
În acest context, faptul că am fost în SUA cu un proiect cuprinzător de susţinere în mediile locale americane a intereselor româneşti, numit "The Friendship tour", aproape că mă ruşinează. Îmi vine să-mi cer scuze societăţii româneşti că o deranjez cu câteva idei plictisitoare şi nelalocul lor, precum prosperitate, altruism responsabil, puterea exemplului, iubire de ţară sau bun-simţ în abordarea interesului naţional.

martie 2006