Razboi rece euroatlantic

Istoria postcomunista cunoaste un fapt fara precedent: declansarea unui adevarat "razboi rece" intre Statele Unite, pe de-o parte, si Franta si Germania, pe de alta, pe marginea disputei asupra

Istoria postcomunista cunoaste un fapt fara precedent: declansarea unui adevarat "razboi rece" intre Statele Unite, pe de-o parte, si Franta si Germania, pe de alta, pe marginea disputei asupra razboiului din Irak. Reuniti la MUnchen, ministrii Apararii din cele trei tari si-au adresat in fata lumii intregi cuvinte grele, aproape amenintari, incompatibile cu state membre NATO si, in acelasi timp, piloni ai civilizatiei occidentale. Donald Rumsfeld i-a amenintat pe europeni ca, daca nu vor participa la marea coalitie impotriva Irakului, vor fi izolati. Acestia au rispostat denuntand faptul ca America le baga pumnul in gura. Cumplita tensiune diplomatica intre cele doua maluri ale Atlanticului se datoreaza apropierii datei de 14 februarie, cand inspectorii ONU vor prezenta ultimul raport cu privire la Irak. Teoretic, din acel moment, Statele Unite, impreuna cu aliatii sai, ar putea ataca regimul lui Saddam Hussein. Jocul diplomatic urmeaza sa se desfasoare fie prin adoptarea unei noi rezolutii, fie prin exercitarea drepturilor de veto. Oricum, SUA considera ca vechea Rezolutie 1441 este suficienta pentru atacarea lui Saddam. Lumea occidentala pare sa fie o victima a razboiului cu Irakul, chiar inainte de declansarea acestuia. Astfel, Uniunea Europeana, care ar trebui sa aiba o politica externa si de securitate comuna, a fost scindata de scrisoarea celor 8 sefi de state si de guverne care sustineau SUA impotriva tandemului franco-german. Acolo s-au exprimat vechi membri ai UE - Marea Britanie, Italia, Danemarca, Spania si Portugalia, dar si viitori membri ca Polonia, Cehia si Ungaria. Mai mult, alti membri ai UE, intre care si Romania, reuniti sub numele de Grupul Vilnius, au semnat o declaratie de sprijin in favoarea Statelor Unite care, desi nu este indreptata impotriva Frantei si Germaniei, cu siguranta nu a facut placere acestora. Dar nu numai Uniunea Europeana sufera din cauza razboiului cu Saddam, ci si NATO. Astfel, sobra organizatie politico-militara care a trecut cu bine Occidentul prin razboiul rece cu Estul comunist s-a rupt si ea in doua. Washingtonul a solicitat deplasarea in Turcia de rachete antiracheta Patriot, de radare aeropurtate Awacs si de unitati de decontaminare nucleara, bacteriologica si chimica, pentru a se face fata unei eventuale riposte a Irakului. SUA au mai cerut protejarea bazelor militare din Europa si inlocuirea contingentelor proprii stationate in Bosnia si Kosovo cu militari europeni. Franta si Germania au blocat insa discutarea cererilor americane. Lordul Robertson a facut uz de o stratagema diplomatica numita "procedeul tacerii" - daca nimeni nu se opune deschis solicitarilor SUA, acestea se considera aprobate. Se pare insa ca nici asa demersul american nu va avea succes. In cazul declansarii razboiului cu Irakul, America a mers atat de departe, deplasand in regiune 200.000 de militari si tehnica aferenta, incat, practic, pentru ea nu mai exista cale de intoarcere. Pretul politic si economic ar fi atat de mare, incat nici macar America nu si l-ar putea asuma. Pentru Europa exista inca posibilitatea de a iesi diplomatic din criza, fara sa para ca a cedat presiunilor SUA. Acesta a fost mobilul pentru care presedintele Bush l-a trimis pe Colin Powell in Consiliul de Securitate pentru a prezenta dovezi ca Saddam are arme de distrugere in masa. Pentru unitatea Occidentului, lumea a sperat ca Parisul si Berlinul vor accepta oferta. Deocamdata insa Franta si Germania au venit cu propunerea defavorabila SUA de a deplasa in Irak 20.000 de militari ONU pentru supravegherea lui Saddam, americanii urmand sa ramana la granita "ca forta de descurajare". Rusia si China, jucandu-si propriile interese, par sa sprijine propunerea franco-germana, lasandu-i astfel descoperiti pe americani si britanici. Cum s-a ajuns oare la acest inimaginabil "razboi rece" intre Lumea Noua si "vechea Europa"? Poate ca SUA au gresit cand au deplasat trupe in Golf fara sa se consulte in prealabil cu aliatii europeni. Pana unde va merge insa opozitia franco-germana? In 1999, cand a fost bombardata Iugoslavia, tara aflata in inima Europei - Parisul si Berlinul nu au manifestat aceeasi intransigenta, si asta desi, asa cum s-a vazut apoi, razboiul cu Iugoslavia a permis ramanerea la putere inca un an a dictatorului Slobodan Milosevici si a provocat si mai multa suferinta umana. Sa fie oare interesele petroliere din Irak atat de importante incat sa merite o ruptura diplomatica americano-franco-germana? Nu s-ar pune astfel in pericol interese globale mult mai mari, cum este securitatea lumii occidentale in ansamblul sau si chiar complicatul proces de formare a Statelor Unite ale Europei? Astazi, CSAT-ul din Romania ia in discutie solicitarile americane pentru campania din Irak. Sunt cereri-tip adresate tuturor celor 7 state europene proaspat invitate in NATO. In principal, este vorba de punerea la dispozitie a spatiului aerian si utilizarea porturilor si aeroporturilor romanesti de catre armata SUA. Parlamentele din Bulgaria si Slovenia au aprobat inca de saptamana trecuta aceste solicitari. De altfel, si Romania a oferit aceste lucruri imediat dupa 11 septembrie, ca parte a contributiei tarii noastre la razboiul antiterorist. Actualele solicitari americane nu vor intampina nici o opozitie nici in CSAT si nici in Parlament, daca va mai fi nevoie sa se treaca pe acolo. Acestea sunt insa solicitari minimale, stacheta cerintelor SUA este inca atat de scazuta pentru "noua Europa", incat Franta si Germania nu fac caz de asta. Ce se va intampla insa daca se va accentua criza americano-europeana, iar aceasta stacheta va fi ridicata?