Radu Sarbu a demisionat, in fine, din toate functiile PNTCD

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Muresan: "Nu-l iert pe Ciorbea!". "Obiectivul Oreste", Remus Opris, urmarit de Securitate, din liceu

Radu Sarbu a demisionat, sambata, din functiile politice - vicepresedinte si membru BNC - din PNTCD. A fost o decizie intempestiva, dar care a costat, in timp, plecarea de la presedintie a lui Andrei Marga, scindarea PNTCD, in 2001, discutii in Internationala Crestin Democrata si, in fine, un BNC de zece ore, vineri, urmat de inca o sedinta sambata. De fapt, conducerea PNTCD este in convulsii dupa acest episod. Vineri noaptea, pe la 22,00, Ioan Muresan, Dudu Ionescu si Remus Opris, paraseau sedinta BNC. L-au lasat singur pe Victor Ciorbea, stors de vlaga, sa dea explicatii pentru ce se intamplase. Ion Diaconescu, pensionar acum, nu a vrut sa scoata un cuvant. Si parca ce se intamplase asa grav? Nimic nou pentru PNTCD: o noua runda in lupta care pe care din partid. Vicepresedintii Muresan, Sarbu si Opris impreuna cu secretarul general, Dudu Ionescu, l-au suspectat pe Ciorbea ca vrea sa-i inlocuiasca in corpore la conducerea partidului, sub diferite pretexte, inclusiv ca i-ar fi cerut-o liderul PPE Wim Wan Velzen. Asa ca s-a facut chiar analiza pe un text trimis de liderul PPE, ca sa se demonstreze duplicitatea presedintelui PNTCD. Noaptea tarziu, vineri, lucrurile nu se lamurisera. "Nu-l voi ierta pe Victor Ciorbea!", spune Muresan, cel de-al doilea lider PNTCD supus cercetarilor penale. Nu se simtea tradat, ci "amarat". Despre retragerea din functii, nici o vorba. Singur, intr-un birou, Victor Ciorbea s-a recules 15-20 de minute, ca sa spuna ceva coerent presei. Afara, Remus Opris declara ca "nu exista nici o lista nominala a lui Velzen". Octavian Stanasila, matematician, om la locul lui ani de zile, a facut deodata o criza. "E greu ca logica sa stapaneasca mintile conducatoare. Sunt interese care ne depasesc", spunea izbucnind uneori. "Acest partid nu ne apartine. Este un bun al Romaniei". Stanasila si-a dat demisia din functia de purtator de cuvant. Ciorbea a mai avut putere, pe la 22,30, sa declare presei doar ca nu va abandona lupta. Demisia lui Sarbu, venita a doua zi, a mai salvat ceva din autoritatea lui Victor Ciorbea. El are inca o puternica opozitie din partea lui Muresan si Opris si a lui Dudu Ionescu. Ciorbea l-a scos, ieri, pe Sarbu "exemplu de devotament" in PNTCD si a dezmintit ca vreodata i-ar fi facut propunerea de reintoarcere in partid lui Vasile Lupu. Cu moralul ceva mai sus, Victor Ciorbea a lansat lupta anticoruptie a PNTCD: initierea unei campanii de strangere de semnaturi pentru o lege privind declararea tuturor averilor demnitarilor postdecembristi, solicitarea restrangerii imunitatii parlamentare la declaratii. PNTCD da exemplu in lupta anticoruptie, cerand sa fie verificate toate averilor fostilor sai demnitari. Demisia lui Sarbu este doar o etapa in lupta care se da acum intre Victor Ciorbea si nucleul dur din PNTCD. Muresan, Ionescu si Opris nu si-au spus inca ultimul cuvant. Remus Opris a facut, ieri, o singura lamurire, iritat de zvonurile de colaborationism. El a furnizat copii dupa documente CNSAS, prin care i s-a comunicat nu ca a ajutat fosta Securitate, ci ca a fost urmarit, din clasa a Xl-a, pana in 1989, fiind denumit de agentii care-l urmareau "obiectivul Oreste".

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite