Radu Opaina nu stie din ce bani sa acopere pierderile RADET
0Doar in sectorul 2, blocurile necontorizate plateau 8,4 miliarde in plus pe luna fata de cele contorizate
Masurile adoptate "de urgenta" in sedinta de Guvern in urma cu doua zile, propuse de proaspat numitul director al RADET, Radu Opaina, nu sunt decat o mare pacaleala pentru bucuresteni. Ieri, intr-o conferinta de presa sustinuta alaturi de primarii de sector si viceprimarul general Ion Enciu la Prefectura Capitalei, Radu Opaina s-a declarat neputincios in fata acoperirii diferentelor de consum dintre blocurile contorizate si cele necontorizate. Intrebat de ziaristi de unde va avea bani RADET pentru a acoperi pierderile rezultate din aceste diferente, Opaina a raspuns: "Nu stiu. Din bugetul RADET". Primarul sectorului 2 al Capitalei, Neculai Ontanu, sustine ca, intr-o singura luna, diferenta dintre facturile platite de blocurile necontorizate si cele contorizate din doua cartiere bucurestene este de 8,4 miliarde de lei. "Noi, impreuna cu specialisti ai RADET am facut o inventariere si un control in cartierele Colentina si Pantelimon. Am descoperit ca avem 1.632 de asociatii de locatari, din care contorizate sunt 535, iar necontorizate 1.097. Diferenta dintre consumurile facturate este de 10.500 de gigacalorii, adica 8,4 miliarde de lei, la pretul de referinta al gigacaloriei", a spus primarul Ontanu. Potrivit oficialilor, in aceasta iarna, diferentele de facturare se vor ridica in Capitala la aproape 600 de miliarde de lei. Daca se adauga reducerile de 10 la suta din facturi si scutirea de penalitati pentru plata la timp a facturilor, suma totala ar putea ajunge la 1.000 de miliarde de lei. "Si care este problema? RADET va merge in pierdere in aceasta perioada. Important este ca populatia va plati facturi mai mici la intretinere", a explicat Enciu, enervat de insistenta ziaristilor care doreau sa stie sursa banilor. Dar cheltuielile nu se vor opri aici: primarii de sector vor fi nevoiti sa trimita scrisori de avertizare de plata tuturor celor 600.000 de familii care beneficiaza de serviciile RADET. Singurul care s-a dovedit mai ancorat in realitate a fost primarul sectorului 6, Dan Alexandru Darabont: "Nu pot sa-l felicit pe domnul Opaina, pentru ca s-a inhamat la o sarcina extrem de dificila. Daca nu va reusi, toate relele se vor sparge in capul lui, dar daca va reusi, ne vom aduna in jurul lui ca sa culegem laurii". Opaina a precizat ca este decis sa continue contorizarea consumului de caldura la scarile de bloc si ca saptamana viitoare va prezenta presei un program de masuri concrete pe termene scurte pentru reducerea pierderilor regiei. Pe de alta parte, consilierii municipali majoritari ai PSD au sustinut o conferinta de presa, tot ieri, in care au aratat ca licitatiile organizate de Primaria Capitalei in domeniul contorizarii sunt sub semnul intrebarii, fiind contestate in justitie. Purtatorul de cuvant al PSD Bucuresti, Doru Giugula, a precizat ca, pana la solutionarea litigiilor, RADET va continua contorizarea din resurse proprii.























































