PSD-ului i se urca puterea la cap
0Reforma politica este domeniul in care Executivul nu poate sa indice nici o realizare, oricat ar rascoli prin cele sase volume cu care a venit, ieri, in fata Parlamentului. Nu pentru ca asemenea
Reforma politica este domeniul in care Executivul nu poate sa indice nici o realizare, oricat ar rascoli prin cele sase volume cu care a venit, ieri, in fata Parlamentului. Nu pentru ca asemenea preocupari ar lipsi din programul de guvernare, ci pentru ca pur si simplu PSD nu a facut nimic in aceasta directie, de cand se afla la putere. Schimbarea Legii partidelor, a Constitutiei si a legilor electorale raman in continuare subiecte de seminar si dezbateri pe la diverse mese-rotunde. Populatia insa pare sa se fi maturizat mai repede decat clasa politica si, intr-un fel, s-ar putea spune ca este mai constienta decat partidele de nevoia de reforma politica. Ultimul Barometru de opinie este cat se poate de clar in acest sens. Oamenii vor sa se reduca numarul de parlamentari, cei ramasi sa fie votati uninominal, eventual sa se renunte si la o Camera. Ar desfiinta unele formatiuni politice si ar fi de acord cu existenta doar a doua partide, unul la putere, altul in opozitie. Totodata, romanii sunt destul de categorici in a afirma ca nu doresc partid unic. Altfel spus, electoratul roman vrea o viata mai putin complicata din punct de vedere politic, in care optiunile sa fie mai usor de facut, sa se aleaga doar din "stanga" sau "dreapta", un mecanism democratic mai simplu, mai transparent, care sa asigure in final o legatura reala intre ales si alegatori. Dorinta electoratului de a recreiona politicul nu vine din vreo analiza complicata a functionarii sistemului sau din perceptia constienta a unor erori de constructie a acestuia. Ea vine dintr-o realitate simpla resimtita de orice roman care a mers la vot: indepartarea parlamentarului sau a consilierului local de cetateni. Â























































