PS Andrei, de Florii: „Îndemnăm credincioşii să îmbrace portul naţional”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Episcopul Covasnei şi Harghitei, PS Andrei, care a oficiat, duminică, slujba de Florii la mănăstirea de la Izvoru Mureşului, i-a îndemnat pe credicioşii ortodocşi români din cele două judeţe să îmbrace „haina neamului românesc” în zilele de sărbătoare, trasmite corespondentul Mediafax.

„Dacă vechii evrei îşi ridicau palmierul ca simbol al drapelului idenţităţii lor, noi, creştinii de astăzi, în jurul bisericii şi în jurul Mântuitorului nostru Iisus Hristos, la poala Crucii lui Hristos nu putem sta decât îmbrăcaţi în haina neamului românesc, în straiele noastre naţionale, având tricolorul la brâu, semn al supunerii şi al identităţii noastre în faţa Mântuitorului, care, cu siguranţă, când ne vom prezenta în faţa Dreptului Judecător, ne va întreba în limba română: 'Ce ai făcut, iubite frate, pe pământ'?”, a spus credincioşilor PS Andrei.

În timpul predicii, înaltul ierarh le-a vorbit credincioşilor despre istoricul sărbătorii Floriilor, ce aparţine secolului al IV-lea, în cinstea ei alcătuind predici încă din acea perioadă Sfântul Epifanie de Salamina şi Sfântul Ioan Gură de Aur.

"Biserica noastră drept-măritoare aduce, istoric vorbind, sărbătoarea aceasta până în secolul nostru", a punctat episcopul ortodox al Covasnei şi Harghitei, întărindu-şi afirmaţiile cu o mulţime de citate din scrierile sfinte.

"Sărbătoarea Floriilor vrea să ne arate că trebuie să îl primim pe Hristos în sufletele noastre, iar la fel ca cei care şi-au aşternut hainele la Ierusalim, cu ramuri de finic, noi să purtăm în mâinile noastre slabe, păcătoase, măslin, salcie şi florile duhovniciei, pe care le aşternem ca virtute a noastră dobândită în această perioadă a Postului Mare. Avându-l pe Hrisos în viaţa noastră, ne vom învrednici de o împreună-vieţuire cu El în viaţa cea veşnică, ne vom învrednici de Ierusalimul cel ceresc, a cărei lumină este Hristos, căci, aşa cum Sf. Ioan Evanghelistul în Cartea Apocalipsei ne învaţă, 'noapte nu va fi acolo pentru cei care trăiesc cu Hristos'", a conchis PS Andrei.

În cadrul Sfintei Liturghii, PS Andrei a hirotonit un preot, iar diaconul Ovidiu Mureşan a fost ridicat la rangul de arhidiacon. La finalul slujbei de Florii, credincioşii au fost invitaţi la o agapă creştinească, în incinta mănăstirii. La slujba de Florii de la Mănăstirea "Adormirea Maicii Domnului", din localitatea harghiteană Izvoru Mureşului, au participat aproximativ 500 de de credincioşi.

Mesaje de Florii şi din partea liderilor politici

Şi preşedintele Klaus Iohannis, premierul Victor Ponta şi fostul preşedinte Traian Băsescu au postat pe Facebook mesaje pentru românii care sărbătoresc astăzi Paştele, dar şi pentru cei care poartă nume de flori.

„Tuturor celor care serbează astăzi Paştele catolic şi protestant şi Floriile ortodoxe le urez sărbători fericite, sănătate şi încredere! La mulţi ani tuturor românilor care poartă nume de flori!“, a scris Kalus Iohannis pe facebook.

Premierul Victor Ponta a avut mai multe de spus. "Creştinii ortodocşi din ‪România‬ sărbătoresc astăzi Floriile - vă doresc tuturor o zi cât mai frumoasă, petrecută alături de familie şi de cei dragi! Şi la mulţi ani dacă vă aniversaţi ziua onomastică! Sper ca sărbătorile pascale să ne găsească pe toţi sănătoşi, uniţi şi cât mai optimişti", a scris şi premierul Victor Ponta, pe aceeaşi reţea de socializare.

Mesaj de felicitare cu ocazia Floriilor a transmis şi fostul preşedinte Traian Băsescu. "La mulţi ani celor care îşi sărbătoresc ziua onomastică de Florii. Să aveţi numai bucurii alături de cei dragi şi să aveţi parte de prieteni adevăraţi", a scris Traian Băsescu.

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite