Proiect Europol pentru supravegherea comunicatiilor cu caracter privat
Milioane de e-mail-uri, informatii de pe Internet si inregistrari de convorbiri telefonice vor fi puse la dispozitia politiei si a serviciilor de informatii, fapt denuntat de critici ca fiind una
Milioane de e-mail-uri, informatii de pe Internet si inregistrari de convorbiri telefonice vor fi puse la dispozitia politiei si a serviciilor de informatii, fapt denuntat de critici ca fiind una dintre cele mai agresive si evidente interventii ale statului in gestionarea informatiilor cu caracter privat, scrie cotidianul "The Observer". Acest proiect, elaborat de Europol, organism al Uniunii Europene (UE) care se ocupa de probleme de politie si de servicii secrete, propune ca firmele de telefonie si de servicii de Internet sa retina milioane de informatii - printre care detalii ale accesarilor site-urilor de Internet, a forumurilor de discutie (chat rooms) si ale apelurilor si mesajelor scurte (SMS) facute de pe telefoanele mobile. Surse din cadrul politiei si al serviciilor de securitate au declarat pentru "The Observer" ca noile prerogative privind accesul la informatii personale vor intra in vigoare in Marea Britanie spre sfarsitul acestui an. In raport, au fost evidentiate 10 domenii in care companiilor li se poate cere sa pastreze informatiile in consonanta cu lupta impotriva terorismului international, a crimei interne si a traficului de droguri.





















































