PROGNOZA METEO Cum va fi vremea luni, marţi şi miercuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vremea se va menţine mai rece decât în mod obişnuit pentru această perioadă în zilele de luni şi marţi. Potrivit Administraţiei Naţionle de Meteorologie, cerul va fi variabil şi se vor semnala înnorări temporare în zonele de nord, centru şi est.

Aici sunt aşteptate şi ploi, pe arii restrânse. În Moldova, Dobrogea şi estul Munteniei se pot semnala şi descărcări electrice. În zona montană vor fi precipitaţii slabe, mixte, mai ales ninsori la altitudini mari.

Vântul va sufla moderat, dar va avea intensificări izolat, în timpul zilei. Maximele zilei se vor încadra între 8 grade (estul Transilvaniei) şi 17-18 grade în zona de sud a Olteniei şi sud-vestul Muntenie, iar cele minime vor fi cuprinse între minus 2 grade şin 5 grade. Noaptea, se va produce brumă, local.

În Bucureşti, vremea se menţine rece dimineaţa şi noaptea. Cerul va fi variabil, cu înnorări trecătoare şi condiţii de ploaie slabă, de scurtă durată. Vântul va sufla în general moderat, iar maximele nu vor depăşi 17 grade.

Marţi, vremea va fi predominant frumoasă şi se va încălzi, iar valorile termice se vor apropia de cele normale pentru această perioadă.

Cerul va fi variabil, cu unele înnorări după-amiaza şi seara în zonele de munte precum şi în vestul şi nord-vestul ţării, unde izolat vor fi condiţii pentru ploi slabe, de scurtă durată.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte, îndeosebi în zona înaltă, dar local şi în Banat, Crişana, Dobrogea şi Moldova. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 13 şi 23 de grade, iar cele minime, în general, între 2 şi 10 grade. În zonele joase de relief, izolat se va semnala ceaţă, iar în estul Transilvaniei vor mai fi condiţii de brumă.

De miercuri, vremea intră într-un proces de încălzire, iar maximele reintră în mediile normale pentru acest interval de timă. Se menţin condiţii de averse la munte.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite