Profesor sau covrigar? Dezbatere aprinsă în online generată de anunțul unei simigerii care oferă salarii de 4.500 de lei net
0Cu cât ar trebui plătit „un angajat fără studii” este întrebarea care a dat naștere unei dezbateri interesante pe platforma reddit. Un angajat din sectorul comerț câștigă, în medie, un salariu net de 5.078 de lei, cu puțin mai mic decât în învățământ, adică 5.924 de lei.

Dezbatere interesantă pe Reddit pe marginea anunțului unei simigerii din București care caută angajat și plătește 4.500 de lei net.
Pentru întregul an 2025, Comisia Națională de Strategie și Prognoză (CNSP) estima un salariu mediu net de 5.355 de lei lunar (în iulie, a fost 5.517 lei, conform Institutul Național de Statistică - INS).
Din datele Ministerului Muncii, la 31 august 2025 numărul de salariați activi era de aproximativ 5.700.081.
Conform HotNews, de majorarea salariului minim la 4.050 lei brut, din ianuarie 2025, au beneficiat peste 1.823.520 salariați — adică aceștia vor avea salariul minim sau apropiat de el. Așadar, aproximativ 32% dintre salariați câștigă salariul minim pe economie în România.
Salariile medii variază mult în funcție de sectorul de activitate. Pe primul loc se află, conform INS, citat de Panorama.ro, angajații din sectorul Informații și comunicații (sunt incluși și IT-iștii), unde salariul mediu net a ajuns 11.004 lei pe lună. Pe locul secund se clasează sectorul intermedierilor financiare și asigurărilor, cu 10.614 lei. Urmează sectorul de producție și furnizarea de energie electrică și termică, unde media este de 9.054 lei. La coada clasamentului se află angajații din hoteluri și restaurante, care câștigă în medie 3.332 lei lunar.
În sectorul „Comerț cu ridicata și cu amănuntul”, media salariilor este 5.078 de lei, cu puțin mai mică decât în Învățământ – 5.924 de lei.
„În sistemul de învățământ de stat, salariul de bază al unui învățător este de aproximativ 3.900 de lei net, iar cel al unui profesor debutant între 3.500 și 4.200 de lei. Cu cât crește vechimea și gradul didactic în care sunt încadrați, cresc și plafoanele salariale, astfel încât un profesor cu vechime de peste 25 de ani și grad 1 ajunge la un salariu de bază cuprins între 6.800 și 7.500 de lei net”, se arată într-un articol publicat în presa economică.
„Mulți au impresia că „unul fără studii” trebuie să trăiască într-o sărăcie lucie”
Creșterea salariilor pentru muncile necalificate a stârnit o dezbatere aprinsă în spațiul public. Unii români privesc situația cu scepticism, alții o văd ca pe o normalitate și un pas firesc pentru a asigura un trai decent.
Dezbaterea a pornit de la o fotografie a unui anunț de angajare la o simigerie din capitală: salariul era de 4.500 de lei net. „3 din 4 români cred că privesc cu invidie. Lăsând la o parte gluma, bravo că măcar încearcă să țină pasul cu inflația (doar profituri foarte mari au oricum, deci își permit)”, a fost comentariul celui care a început dezbaterea.
Pentru alții, realitatea muncii din spatele unor meserii aparent „simple” justifică salarii mai mari:
„Mi se pare normal. Mulți au impresia că „unul fără studii” trebuie să trăiască într-o sărăcie lucie și clar să facă mai puțin decât cineva care are o facultate și lucrează în Excel. Ar trebui să se ia în calcul câte ore muncește covrigarul ăla în picioare, cel mai probabil începe munca la 4-5 dimineața și stă în căldură la frământat 12-14 ore, trebuie să facă curățenie și probabil bagă și niște weekenduri obligatorii. Nu mai vorbim de faptul că nu prea sunt șanse de promovare. E un salariu normal pentru București, până la urmă fiecare trebuie să-și permită să plătească o chirie și să-și încalțe copilul.”
„Păi în ce condiții lucreaza, cred și eu! Că sigur îi bagă la program de 12h pe zi, plus căldură, plus deschis/închis/curățenie. O sa muncească pe 4.500 de o să le sară capacele”, a susținut altcineva.
Un alt utilizator al platformei susține că salariul este „normal” și pentru alte orașe din țară, nu doar pentru capitală.
Un alt comentariu subliniază: „Ăla ar trebui să fie salariul minim în România”. În același timp, există și voci care avertizează: „Dacă ăla era salariu minim, nu găseai garsonieră de închiriat sub 500 euro. Un pachet de țigări era 38 de lei, combustibilul 9 lei+”.
Problema sustenabilității e ridicată des: „Crezi că prețurile nu ar crește dacă salariul minim ar fi atât?”. Alții cred că: „Prețurile oricum au crescut enorm în vreme ce salariul minim abia a mișcat ceva în ultimii ani.”
Cadru didactic vs covrigar
Tema atinge un punct sensibil: valoarea muncii necalificate în raport cu cea intelectuală.
„Și totuși foarte mulți oameni sunt de părere că o muncă necalificată trebuie plătită prost, pentru că nu ai stat să tocești cărți sau ceva și să dai examene. De parcă să câștigi un salariu care să acopere un trai decent nu merită toată lumea, indiferent de profesie sau (ne)calificare”, susține un comentator.
Cei care au trăit în străinătate remarcă diferențele:
„Am trăit în străinătate o perioadă de timp și am văzut că acolo dintr-un salariu de casier, sau de agent de curățenie, primeai un salariu decent, cât să îți permiți o chirie, mâncare + cheltuieli de bază, și mai rămânea poate un 200 de euro pentru altele. Nu te îmbătai în bani, dar măcar nu mureai de foame chiar dacă aveai un job necalificat. Nu am văzut aici legătura dintre costul produselor și salariul oamenilor, pur și simplu salariul minim trebuie corelat cu realitatea traiului zilnic.”
Raportarea la alte profesii e inevitabilă. „Profesor cu 2 mastere și 5 ani experiență cu grad luat, azi, ia puțin peste, cam de un 5.000.” „Lucrează 12 ore pe zi în căldură în picioare?” – a comentat cineva. Replica vine imediat: „A făcut mastere ca să nu stea în picioare în căldură...”
Un al comentator a susținut că ura față de persoanele cu școală a rămas din vremea comunismului adânc întipărită în mentalul colectiv: „Ura față de o categorie care scoate analfabeți și se vaită de salarii în timp ce au printre cele mai lejere programe e îndreptățită” – a venit replica. Un alt comentator le recomandă cadrelor didactice „să se mulțumească cu puțin peste 5.000 de lei sau să caute în altă parte”.
„Noroc că poate să mănânce covrigi, că altfel trăia doar cu apă”
Un utilizator a adus în discuție și problema locuințelor: a postat un anunț de apartament cu două camere în zona Domenii, la 3.299 de lei, comentând ironic: „Noroc că poate să mănânce covrigi, că altfel trăia doar cu apă”. Altul a răspuns: „E complet imbecil să dai exemplu un apartament din zona Domenii apropo de cât de greu își permite un covrigar chiria. Pe aceeași linie, un muncitor la spații verzi nu își permite să stea la casă în Primăverii și asta e greșit...”
În cele din urmă, discuția rămâne deschisă. „Cu 4.500 în București maxim garsonieră, nu apartament. Dar tot e mai bine decât să mori de foame la țară și să stai cu părinții. În București ai șanse să evoluezi mai repede.”
Dezbaterea despre salarii nu e doar despre cifre, ci și despre percepții, așteptări și realitățile unui trai decent în România de astăzi.