Principalul lider sunnit din Irak, vânat de justiţie | adevarul.ro

Principalul lider sunnit din Irak, vânat de justiţie

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Autorităţile irakiene au emis un mandat de arestare pe numele secretarului general al Consiliului ulemas (clericii musulmani), principala organizaţie sunnită. şeicul Hareth Dhari, care se află

Autorităţile irakiene au emis un mandat de arestare pe numele secretarului general al Consiliului ulemas (clericii musulmani), principala organizaţie sunnită. şeicul Hareth Dhari, care se află în Emiratele Arabe Unite, este acuzat de "incitare la violenţă interconfesională".
El a fost aspru criticat în ultimul timp de liderii irakieni după o declaraţie făcută televiziunii Al-Arabiya, în care denunţa modul de gestionare a puterii de către premierul şiit Nuri al-Maliki şi "marginalizarea" sunniţilor.
La rândul său, preşedintele Jalal Talabani (kurd) l-a acuzat pe Dhari de "incitare la ură confesională", exprimându-şi regretul că unele state arabe îi oferă ajutor. "Cei care cred că sunt pe cale să acţioneze pentru a-i ajuta pe sunniţi nu fac decât să păteze imaginea kurzilor şi şiiţilor, precum şeicul Dhari, care a incitat la violenţă confesională şi a profitat de ajutorul anumitor ţări", a spus Talabani. Dhari mai declarase că membrii triburilor din al-Anbar, care luptă împotriva Al-Qaida în această provincie rebelă din vestul irakian, sunt nişte "bandiţi". "Sunt grupuri de bandiţi şi de hoţi folosite de guvern pentru a lupta împotriva Al-Qaida, care combate forţele de ocupaţie americane", a spus el. (D.C.)

Top articole

Partenerii noștri