Primul militar român medaliat de NATO

Ilie Lupu a fost, în 1996, comandantul primului pluton de soldaţi români care a plecat într-o misiune sub egida NATO "Am fost primul ofiţer din Armata Română decorat cu medalia NATO, poate

Ilie Lupu a fost, în 1996, comandantul primului pluton de soldaţi români care a plecat într-o misiune sub egida NATO

"Am fost primul ofiţer din Armata Română decorat cu medalia NATO, poate şi pentru că am fost primul ofiţer român care a participat într-o misiune sub egida NATO. Acolo am văzut şi noi ce înseamnă războiul şi ce importanţă se acordă vieţii ostaşului român.

Acolo am văzut cum se colaborează, toată lumea te tratează de la egal la egal, chiar dacă, în primă fază, când am ajuns acolo, ne priveau ca pe nişte coborâţi din copac, pentru că nu aveam dotări materiale ca ale lor. Au crezut că am ajuns acolo din mila cuiva, apoi şi-au dat seama că suntem peste ei ca şi dotare intelectuală.

Cei mai apropiaţi de noi au fost soldaţii italieni şi am rămas impresionat de preţul pe care ei îl pun pe viaţa unui om, puteau să le ia foc cinci avioane, pentru ei conta să nu fie pierderi de vieţi omeneşti".

S-a făcut militar, să scape de sărăcie Ilie Lupu s-a născut într-o familie de ţărani plini de griji şi de nevoi, lipsa banilor fiind principalul motiv pentru care tânărul de atunci a devenit militar: "Văzând condiţiile vitrege de viaţă ale părinţilor mei, care nu m-ar fi putut ţine într-o şcoală, m-am hotărât să mă fac militar.

Eram în clasa a VIII-a şi a venit la şcoală o comisie de la Centrul Militar Vâlcea şi a întrebat cine vrea să se facă militar. Mi-am zis că asta e salvarea mea, m-am ridicat şi am zis că vreau să fac asta, restul a venit de la sine.

M-am înscris, am dat un examen la Liceul Militar Vâlcea, pe care l-am luat cu medie mare". A urmat Şcoala Militară de Ofiţeri de Geniu de la Vâlcea, a absolvit-o în 1980, după care a început cariera de militar. A profesat câţiva ani la Unitatea Militară de Geniu de la Craiova şi "în 1986, m-am hotărât să dau examen la Academia

Militară Bucureşti, pe care am absolvit-o în 1988, fiind al doilea în promoţie". Iar în 1996 "a apărut oportunitatea de a merge în misiune în Bosnia-Herţegovina sub egida NATO. M-am hotărât să mă duc".

"Moartea ne era mereu aproape" În 1996, se făceau tatonări pentru intrarea României în NATO. Ilie Lupu a fost comandantul primului pluton de soldaţi români care a plecat în misiune în exteriorul ţării sub egida NATO.

"Am văzut pe viu ce înseamnă războiul şi mi-a fost greu să percep acest război, am stat acolo un an şi am greşit de multe ori, poate din naivitate, poate din dorinţa de a cunoaşte cât mai mult sau poate pentru că doream să-mi protejez colegii. În teatrul de operaţiuni, pericolul era la tot pasul, totul era minat, mi-era teamă, mă întrebam mereu când va veni şi timpul meu.

Aproape zilnic murea câte un soldat sau erau răniţi. Aveam 24 de oameni în subordine şi, practic, noi eram cei care ieşeam primii în teren, făceam muncă în cercetarea şi dezamorsarea minelor, acolo totdeauna murea câte cineva".

Lupu îşi aminteşte că fiecare dimineaţă începea cu o şedinţă de informare, în care se anunţa cine a mai murit. "A mai murit un neamţ, a mai murit un englez... Am avut şi noi un mort şi doi răniţi, dar nu din subunitatea mea. A fost greu, dar ne-am gândit că asta e viaţa, e război, se mai şi moare, ne obişnuiserăm cu momente din astea, moartea ne era mereu aproape".

Misiune: distrugeţi tot! "Aveam misiune să distrugem o punte dintre musulmani şi sârbi, am plecat noaptea, dar nu reuşeam să găsim locul deşi aveam o hartă. Se făcuse 3 noaptea, iar noi până la 5 dimineaţa trebuia să raportăm că am îndeplinit misiunea.

Deja intrasem în panică, norocul a fost că am găsit doi soldaţi francezi, am încercat să le cerem ajutorul vorbind în franceză, dar după trei minute unul dintre soldaţi mi-a spus să-i vorbesc în română pentru că este român din Petroşani.

Era în Legiunea Străină de cinci ani. În momentul acela a răsărit o umbră de speranţă pentru misiunea noastră. Soldatul s-a urcat cu noi în maşină şi ne-a arătat locul pe care-l căutam, am ajuns acolo, am distrus obiectivul, apoi am mers în tabăra lor.

Am început să discutăm, dar ei nu au voie să vorbească despre activitatea pe care o desfăşoară, sunt practic nişte roboţi, nu mai gândesc, acţionează din instinct şi pot ucide la comandă. Asta înseamnă Legiunea Străină, dar erau foarte bine plătiţi, probabil asta i-a şi determinat pe mulţi să meargă în legiune, dar o parte din ei spuneau că s-au săturat şi vor să se întoarcă în ţară".

Noroc în momentele dificile Cel mai dificil moment pe care militarul l-a trăit în războiul din Bosnia-Herţegovina a fost când a descoperit nişte tipuri de mine despre care nici măcar nu ştia că există. "Am găsit nişte tipuri de mine pe care nu le mai văzusem în viaţa mea, noi aveam nişte detectoare de metal care ne ajutau în activitate, aşa le-am găsit, minele astea acţionau chimic.

Am avut noroc. În momentul în care călcai pe ea, se iniţia explozia trotilului şi făcea ravagii pe o rază de 25 de metri. Eu am vrut să iau o mină din asta şi să o duc în tabără ca să o cercetez, erau două eprubete cu substanţe care produceau explozia în momentul în care lichidul interfera.

Am spart una din eprubete şi, în momentul în care am vrut să o sparg şi pe cea de a doua, un coleg mi-a zis că pot fi substanţe chimice. Atunci m-am oprit şi bine am făcut, pentru că, dacă nu m-aş fi oprit, astăzi nu aş mai fi fost aici să povestesc, eram istorie".

A păstrat ca amintire din timpul războiului o cască şi o mină pe care le-a pus la loc de cinste într-o vitrină din holul ce duce spre uşa biroului său de la Garnizoana Tg. Jiu. El - la Târgu Jiu, familia - în Craiova "Nu prea mi-am dorit să vin în Gorj, dar acum e casa mea, sunt comandant al Centrului Militar Gorj şi al Garnizoanei Tg. Jiu de la 1 ianuarie 2007.

Familia mea a înţeles situaţia, soţia şi băiatul sunt la Craiova, e destul de greu, ne lipseşte comunicarea, am totuşi noroc pentru că soţia se trage dintr-o familie de militari şi ştie cum e viaţa asta". Chiar dacă este departe de cei dragi, Ilie Lupu spune că îi e bine în Gorj:

"Sunt oameni buni, vreau să rămân, îmi place şi vreau să-mi închei cariera aici, nu vreau să mai plec până la pensie, gorjenii arată mai mult respect pentru armată decât cei din oraşele mari, probabil e o chestiune care ţine de educaţie".