Presedintele Mereanu Constantin semna sentintele cu pseudonimul Buca Constantin
0Presedintele Tribunalului Olt, cunoscut de toata lumea sub numele de Buca Constantin, si-a dat ieri demisia din aceasta functie ca urmare a implicarii sale intr-un scandal judiciar fara precedent.
Presedintele Tribunalului Olt, cunoscut de toata lumea sub numele de Buca Constantin, si-a dat ieri demisia din aceasta functie ca urmare a implicarii sale intr-un scandal judiciar fara precedent. Totul a pornit de la un articol din presa locala, in care se arata ca, in urma cu doi ani, dl. Buca Constantin - jenat fiind de acest nume - a devenit, pe cale legala, Mereanu Constantin. Aceasta nu ar fi fost o problema, numai ca schimbarea oficiala a numelui a fost tinuta la mare secret. Motivul pare a fi unul care ii va crea mari probleme domnului judecator. Conform presei locale, Mereanu Constantin a avut relatii de afaceri cu Suinprod Caracal, care l-ar fi girat pentru achizitionarea a doua autoturisme. Mentionam faptul ca Suinprod Caracal s-a aflat intr-un proces de lichidare judiciara solutionat de Tribunalul Olt condus de presedintele Buca Constantin, adica aceeasi persoana cu Mereanu Constantin. O alta problema se refera la nulitatea hotararilor judecatoresti pronuntate in ultimii doi ani de Mereanu Constantin si care au fost semnate Buca Constantin. Inspectia Generala din Ministerul Justitiei a efectuat o ancheta administrativa in legatura cu judecatorul Buca-Mereanu Constantin, ale carei rezultate vor fi comunicate in cursul zilei de astazi. Pana la aceasta ora, Ministerul Justitiei nu a sesizat inca Parchetul in legatura cu acest caz.