Presedintele Ceceniei si comandantul fortelor rusesti din regiune - ucisi intr-un atentat cu bomba la Groznai
0Presedintele cecen prorus, Ahmad Kadarov, a fost ucis, duminica, intr-un atentat cu bomba comis pe un stadion din Groznai, capitala Ceceniei. In explozie si-a pierdut viata si seful fortelor ruse in
Presedintele cecen prorus, Ahmad Kadarov, a fost ucis, duminica, intr-un atentat cu bomba comis pe un stadion din Groznai, capitala Ceceniei. In explozie si-a pierdut viata si seful fortelor ruse in Cecenia, generalul Valeri Baranov, a anuntat Cartierul General al armatei ruse in republica din Caucaz. Cel putin 32 de persoane au fost ucise, iar alte 46 ranite in explozia produsa pe stadionul din Groznai, au declarat, pentru AFP, responsabili din politie si surse medicale. Aslan Hasanov, un corespondent al agentiei Reuters, figureaza printre persoanele decedate. Explozia de pe stadionul Dinamo a avut loc la ora locala 10,35 (9,35 ora Romaniei) in timpul unei ceremonii prin care era celebrata victoria din 1945 in fata nazistilor, manifestare organizata in mod traditional in Rusia la 9 mai. Din octombrie 1999, debutul celui de-al doilea conflict ruso-cecen, rebelii ataca frecvent fortele ruse cu ocazia unor astfel de manifestari. Kadarov, in varsta de 52 de ani, fost administrator al Ceceniei, pe care rebelii au incercat sa il ucida de mai multe ori, a fost ales presedinte al republicii in octombrie 2003. Presedintele, care a luptat alaturi de separatisti in timpul primului razboi ruso-cecen (1994-1996) inainte de a schimba tabara in al doilea conflict, nu si-a ascuns niciodata obiectivul, acela de a-i combate pe rebelii separatisti. Seful guvernului cecen, Serghei Abramov, va asigura interimatul la presedintia micii republici nord-caucaziene.