Presa începe şi la cafenea

de emisiuni de actualitate pentru care presa a fost o vocaţie, Andreea Creţulescu a ajuns într-un fel sau altul din cauza chiulului din liceu. Este unul dintre oamenii care au avut norocul sau

de emisiuni de actualitate pentru care presa a fost o vocaţie, Andreea Creţulescu a ajuns într-un fel sau altul din cauza chiulului din liceu. Este unul dintre oamenii care au avut norocul sau ghinionul să fie în Tele7abc când televiziunea se prăbuşea. Nu se uită la filme pentru că nu are răbdare, se fereşte de ştiri pentru că îi alunecă mâna instinctiv către telefon. În rest, Andreea Creţulescu este un om normal.

- Cine e Andreea Creţulescu?
- O persoană normală care, într-un anumit moment al vieţii s-a gândit să se apuce de presă.
- De ce?
- Aici e o poveste destul de lungă. În liceu îmi doream foarte mult să fac medicină. Numai că, din cauza tranziţiei, mama mea era undeva foarte aproape de şomaj, mi-am dat seama că îmi doresc o anumită independenţă materială şi o facultate în care să pot şi lucra, iar Medicina nu este o facultate care să permită aşa ceva. După ce am intrat la Drept, m-am gândit să-mi iau şi eu un job, şi aici a fost destul de dificil, pentru că nu prea ştiam eu ce să fac. Am făcut "Sfântul Sava", dimineaţa, ajungeam întotdeauna foarte greu la prima oră şi în clasa a XI-a aveam şi un profesor foarte sever la prima oră, şi mi se întâmpla cam o dată, de două ori pe săptămână să întârzii cam cinci minute, aşa că mă duceam într-un băruleţ lângă liceu şi citeam presa, ştiri, reportaje. şi chiar m-am gândit la un moment dat că ar fi interesant să fac şi eu ceva de genul ăsta. Atunci când a fost vorba de a opta pentru un job, m-am îndreptat către presă, şi aşa m-am angajat la "Cronica română". Pe de o parte, faţa mă dezavantaja mult, era ca un laitmotiv pe care-l auzeam, toată lumea îmi spunea "copilu'" şi chestia asta creează anumite piedici.
- Cum ai început?
- Primele două luni nu m-am adaptat deloc, pentru că am încercat numeroase domenii, prima dată la social, după aceea am ajuns să mă ocup de poliţie şi am ratat reţinerea lui Fane Spoitoru şi mi-am zis clar că nu sunt bună pentru aşa ceva. Ca până la urmă să fiu trimisă la politic. Horia Alexandrescu era atunci şef şi a zis: "Hai să-ţi mai dau o şansă, dacă nici pe domeniul ăsta nu eşti bună, înseamnă că nu eşti bună pentru meseria asta". Până la urmă am reuşit să mă adaptez destul de bine pe politic. De data asta, m-a ajutat faţa, pentru că în perioada aia, 1994-1995, mai mult ca acum, media de vârstă în parlament era destul de ridicată şi mulţi mă priveau aşa, ca pe o nepoţică. Mi-aduc aminte prima dată când m-am lovit de proiectul de buget. Când am văzut 50 de volume şi mi s-a spus că trebuie să scriu ceva, m-am cam speriat. Ulterior, jurnaliştii ştiu că se scriu materiale mai mult din dezbaterile care au loc în parlament, dar eu am luat atunci totul foarte în serios. M-am dus atunci la preşedintele Comisiei de buget-finanţe, Marian Stelian, şi el m-a învăţat. Eram atât de dezorientată şi mi-a zis: "Dacă vrei, te învăţ cum să afli ştirile din bugetul de stat". Dacă aveau o preferinţă către un anumit judeţ, că aşa s-au format şi baronii locali, găseai în buget o sumă care nu era la vedere, şi care era alocată pentru sedii, de exemplu pentru Ministerul Educaţiei în judeţul Teleorman, unde nu mai era nevoie de un nou sediu pentru inspectoratul judeţeam, şi asta era o ştire atunci (poate fi şi acum) despre cum era cheltuit bugetul Educaţiei.
- Cum ai ajuns la televiziune?
- "Cronica română" n-a fost niciodată un ziar de top, aşa că am plecat. Am avut o perioadă de câteva luni când nu prea ştiam ce să fac, apoi am ajuns în Tele 7 abc, televiziune care atunci era în cădere liberă, după ce fusese una dintre cele mai importante de pe piaţă. Am ajuns acolo. După vreo şase-şapte luni a fost cred prima grevă din istoria televiziunii din România. N-am mai intrat cu jurnalul de la ora 21.00. La scurt timp după m-am transferat la Antena 1.
- Cum e să fii în locul lui Cosmin Prelipceanu?
- Nu ştiu dacă e potrivit să spun că sunt în locul lui Prelipceanu. E un format al postului. E adevărat că primul care l-a prezentat a fost Cosmin Prelipceanu, el a ales TVR şi o emisiune în prime-time, pentru că asta nu este aşa ceva. El a considerat că a fi în prime-time e extrem de important pentru carieră. În timp ce el era aici, la Realitatea s-a întâmplat de câteva ori ca eu să fac emisiunea în locul lui. E un format dificil, pentru că se axează pe eveniment şi nu ai timp să te pregăteşti, pentru că chiar atunci se întâmplă, şi apar tot felul de lucruri. Într-o zi, prin februarie, era mare scandal prin coaliţie (ca de obicei) şi aveam tot felul de reacţii prin telefon de la diverşi lideri de partid şi, la un moment dat, mi s-a spus în cască "şi acum îl avem pe Marko Belo`, eu am înţeles că va fi în direct prin telefon şi, de fapt, el era înregistrat: "Doamnelor şi domnilor, acum îl avem la telefon şi pe Marko Belo`, bună ziua, domnule Belo` şi a intrat banda. De multe ori nu poţi să controlezi lucuurile astea. Altfel cred că e un format care mi se potriveşte, tocmai pentru că e un ritm foarte alert.
- ţi-e dor de teren?
- Normal că mi-e dor de teren. Pentru că una este să vezi lucrurile din redacţie, de unde nu le percepi la fel de bine şi eşti oarecum la mâna omului din teren, care este presat de tot felul de factori, să nu cumva să piardă ceva, să nu greşească ceva şi de multe ori nu reuşeşte să te lămurească foarte bine şi atunci nu pleci de la premisa corectă. Înainte de emisiune ai oricum numai câteva minute, în care suni reporterul, faci nişte documentare. E nevoie de viteză de reacţie şi asta nu e întotdeauna uşor.
- Timp liber?
- Am o familie, prieteni, mă relaxează după ce termin programul să ies pe la vreo terasă, îmi place să citesc, să fac plajă pe la vreo piscină. Înainte, când făceam teren, mă uitam la toate ştirile şi talk-show-urile. Acum îmi place ca după ce plec de la serviciu, vreo două ore, să nu mă uit la televizor deloc. Altfel am tendinţa să pun mâna pe telefon să mai aflu detalii. În continuare mă mai uit la talk-show-uri, filmele nu prea am răbdare să le urmăresc cap-coadă, de multe ori caut un film să-l văd din nou ca să prind finalul.