Premierul bulgar s-a căsătorit în secret
şeful guvernului de la Sofia, Serghei Stanişev, s-a căsătorit în secret cu Elena Ionceva, o ziaristă alături de care are o relaţie de foarte mult timp, a anunţat revista bulgară "WHO".
şeful guvernului de la Sofia, Serghei Stanişev, s-a căsătorit în secret cu Elena Ionceva, o ziaristă alături de care are o relaţie de foarte mult timp, a anunţat revista bulgară "WHO". Căsătoria s-ar fi produs în urmă cu mai multe luni, iar premierul, în vârstă de 39 de ani, este hotărât să o ţină secretă. Revista "WHO" susţine că a primit aceste informaţii din partea unor membri ai cabinetului de la Sofia. Totuşi, apropiaţii liderului socialist, binecunoscut pentru pasiunea sa pentru motociclete, dezmint aceste informaţii. Publicaţia susţine că cei doi s-au căsătorit cu ocazia unei vizite oficiale pe care premierul bulgar a întreprins-o în Marea Britanie.




















































