Povestea unui supravieţuitor. A învins cancerul şi acum luptă pentru cei ca el

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Florin Barnea a fost diagonisticat cu leucemie la 10 ani. A învins boala. Iar acum face parte din cea mai mare comunitate de supravieţuitori de cancer din Europa. Aceasta este povestea lui şi a celor care-i ajută să trăiască în continuare.

Pe 5 aprilie 2004, când a fost diagnosticat cu leucemie, avea 10 ani. Era un mucos năzbâtios, spune mama lui Florin. Îi plăcea la nebunie să alerge pe uliţele satului Holboca, unde a crescut împreună cu fratele lui mai mic şi mai ştrengar, Narcis. Între ei, aerul e spart de gesturi şi semne. Narcis e surd, iar când se mai rătăceau prin pădure, Florin era singurul care auzea chemările mamei, Mihaela.

Florin avusese dureri de cap cu două săptămâni înainte de ziua diagnosticului. Dar abia în prima duminică a lunii aprilie, de Florii, cu musafiri, bomboane şi cadouri în casă, când Narcis şi-a lovit din greşeală fratele, lui Florin a început să-i curgă sânge din nas. Părinţii au aflat ulterior că în cazul leucemiei, sângerările nazale sunt foarte grave: denotă faptul că boala este avansată.

Momentul critic a avut loc în a doua noapte de Paşti, când din spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Sfânta Maria” din Iaşi plecaseră toţi copiii. Părinţii lui Florin n-au închis atunci un ochi până spre dimineaţă. Lui Florin îi era mai rău ca niciodată. De afară, se auzeau hituri languroase cântate de trupe în vogă în parcarea mallului din apropiere, iar în spital, Florin, care de-abia vorbea, începuse să spună Tatăl Nostru.

Astăzi, după vizitele la spital, unde se joacă de-a curajul cu copii bolnavi de cancer, activităţile de fundraising - evenimentele în cadrul cărora vinde brăţări galbene -  sunt preferatele tânărului. Îi place să vorbească, să organizeze, să roiască oamenii în jurul lui, să fie ocupat până la epuizare.

<a href="http://feature.adevarul.ro/supravietuitorul" target="_blank" rel="nofollow"><strong>Citeşte povestea integrală, într-o prezentare grafică nouă, pe platforma FEATURE.ADEVARUL.RO. </strong></a>

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite