Polonezii şi-au introdus 6 parlamentari în Comisia de anchetă a afacerii CIA
0Parlamentul European a făcut publică lista celor 46 de membri ai Comisiei temporare, care investighează acuzaţiile de transfer şi detenţie ilegală a prizonierilor pe teritoriul UE de către
Parlamentul European a făcut publică lista celor 46 de membri ai Comisiei temporare, care investighează acuzaţiile de transfer şi detenţie ilegală a prizonierilor pe teritoriul UE de către CIA. şanse foarte mari să devină preşedintele comisiei are europarlamentarul portughez Carlos Coelho, membru PPE în Comisia de Justiţie. Mai important decât preşedintele este însă raportorul comisiei. Favoriţi pentru acestă funcţie sunt Sarah Ludford, britanica liberală, care a avut cele mai dure declaraţii în cazul CIA, şi Hannes Swoboda, vice-preşedintele Grupului socialist. Dacă preşedinte nu va fi Coelho posibil este ca raportor să fie Ewa Klamt (PPE). şi Jan Marinus Wiersma, responsabilul pe România din partea Grupului Socialist, este membru al acestei comisii. Merită remarcată performanţa europarlamentarilor polonezi, ţinând cont că Polonia a fost acuzată alături de România în afacerea CIA: polonezii au reuşit să-şi impună cel mai mare număr de membri, şi anume şase. Numărul este foarte important, pentru că, totul se decide prin vot în Comisia parlamentară, inclusiv soarta raportului.