Politico: Un bolșevic pentru toate anotimpurile. Paradoxul lui Ion Iliescu

Ion Iliescu lasă în urmă o moștenire complexă, notează publicația Politico într-un articol cu titlul „Un bolșevic pentru toate anotimpurile: paradoxul lui Ion Iliescu din România”.

Politico scrie că Iliescu a beneficiat de revolta populară spontană din 1989. FOTO arhivă TVR

Iliescu va rămâne în memorie ca primul lider democratic al țării, dar și „pentru represiunea brutală împotriva disidenților din 1990”, notează sursa citată.

„O moștenire complexă și controversată”

Ultimul lider democratic al României, Ion Iliescu, decedat pe 5 august, la vârsta de 95 de ani, a fost unul dintre ultimii membri de vârf ai aparatului comunist rămași după dizolvarea blocului sovietic, se arată în articolul semnat de Vladimir Tismăneanu și Adam Tismăneanu:

„Dar, deși a modelat tranziția țării către democrație, amintirile unei transferări sângeroase a puterii și reprimarea brutală a protestelor din 1990 – pentru care a fost acuzat de crime împotriva umanității – lasă o moștenire complexă și controversată”.

„Un leninist convins”. „Considerat prea intelectual și prea reformist, a fost trimis în provincie”.

Articolul face o trecere în revistă a ascensiunii politice a lui Ion Iliescu, remarcând că, în ciuda zâmbetului și discursurilor sale fluente, Iliescu era „un leninist convins”:

„Între 1958 și 1959, a participat la represiunea împotriva studenților, care a dus la arestări, torturi și încarcerări. Ascensiunea sa a fost accelerată mai târziu, când Ceaușescu a devenit noul om puternic al României, în martie 1965. A fost numit ministru al Tineretului în 1967 și a fost promovat în secretariatul partidului și în comitetul executiv în 1970. Dar această ascensiune rapidă a încetinit în cele din urmă. Era considerat prea intelectual și prea reformist și a fost trimis în provincie”.

Lucrurile au început să se schimbe însă la sfârșitul anilor 1980, notează Politico, care relatează că, în timp ce liderul sovietic Mihail Gorbaciov urmărea politici reformiste, Ceaușescu a încercat să blocheze orice contagiune:

„Pe măsură ce dictatura sa devenea din ce în ce mai haotică, mulți dintre birocrați îl considerau pe Iliescu o posibilă alternativă la  «comunismul dinastic». În decembrie 1989, revolte populare au izbucnit în toată țara, mai întâi în orașul Timișoara din vestul țării, apoi în București. (...) În contextul unei represiuni militare, armata și poliția secretă au împușcat zeci de protestatari anti-regim în zilele următoare. Iar pe 22 decembrie, Iliescu s-a adresat mulțimii la televizor, anunțând formarea Frontului Salvării Naționale”.

„O combinație între o revoltă populară spontană și o lovitură de stat în interiorul partidului”

Politico amintește că, după ce Nicolae și Elena Ceaușescu au fost prinși, judecați și executați, românii erau convinși că asistau la începutul unei revoluții democratice, dar, de fapt, a fost „o combinație între o revoltă populară spontană și o lovitură de stat în interiorul partidului – iar Iliescu a beneficiat de ambele”.

„Iliescu a jucat inițial rolul liberalizatorului binevoitor și deschis la minte. Dar s-a asigurat, de asemenea, că forțele pluraliste unite – inclusiv partidele democratice și asociațiile societății civile – nu vor avea voie să conteste dominația birocrației. Răspunsul său la opoziția anticomunistă a fost nevrotic, panicat și intolerant”, scrie Politico.

„A folosit forțe ilegale pentru a distruge disidența în creștere”

Sursa citată arată că, în iunie 1990, după ce partidul condus de el a câștigat primele alegeri democratice din țară, Iliescu „a folosit forțe ilegale pentru a distruge disidența în creștere, mobilizând minerii din Valea Jiu pentru a suprima violent protestele antiguvernamentale”.

„România a devenit din nou un paria pe scena internațională. Și, deși Iliescu a încercat să șteargă memoria acelor evenimente teribile – atât haosul violent care a însoțit înlăturarea lui Ceaușescu, cât și represiunea brutală împotriva civililor care a urmat –, acestea i-au marcat pentru totdeauna cariera”.

Ion Iliescu a jucat un rol semnificativ în aderarea României la UE

După ce a pierdut fotoliul prezidențial în 1995, Iliescu a preluat conducerea opoziției parlamentare, iar în 2000 a fost ales din nou președinte, cel de-a doilea mandat al său fiind considerat în mare măsură unul de integrare occidentală, rezumă articolul din Politico, amintind că, în 2004, România a aderat la NATO, iar Iliescu a jucat un rol semnificativ în aderarea țării la UE, finalizată trei ani mai târziu. 

La finele celui de-al doilea mandat, în 2004, Ion Iliescu s-a retras din politică, dar a încerca sporadic să-și reînnoiască imaginea, scrie sursa citată. 

Ion Iliescu a recunoscut că a făcut câteva „greșeli”

Într-o discuție din 2003 cu Vladimir Tismăneanu, coautor al articolului din Politico, Ion Iliescu a recunoscut că a făcut câteva „greșeli”, exprimându-și însă foarte puține regrete și explicând că, în 1990, nu exista nicio modalitate de a evita folosirea violenței împotriva civililor.

Întrebat cum evaluează bilanțul comunismului în secolul al XX-lea, Iliescu a dat un răspuns surprinzător, potrivit sursei citate: „Negativ în ansamblu”.

A fost unul dintre puținele momente în care liderul român părea să realizeze public că toată viața sa a slujit o himeră, remarcă Politico.