Peste 500.000 de barbati care au facut armata in detasamente de munca vor primi indemnizatii de pana la 540.000 de lei
0Barbatii care, intre anii 1950-1961, au efectuat stagiul militar in detasamente de munca vor primi o serie de drepturi: indemnizatii lunare, asistenta medicala si medicamente gratuite, precum si
Barbatii care, intre anii 1950-1961, au efectuat stagiul militar in detasamente de munca vor primi o serie de drepturi: indemnizatii lunare, asistenta medicala si medicamente gratuite, precum si scutirea de la plata abonamentului radio - TV. Indemnizatiile sunt de cate 15.000 de lei pentru fiecare luna de stagiu efectuata in detasamentele de munca. In perioada mentionata, serviciul militar dura doi sau trei ani, astfel ca, pentru doi ani de armata, indemnizatia lunara (neimpozabila) va fi de 360.000 de lei, iar pentru trei ani - de 540.000 de lei. Aceste drepturi au fost reglementate prin Legea 309 / 2002, care intra in vigoare din data de 6 august a.c. Conform unui decret din anul 1950, peste 500.000 de tineri intre 18 si 26 de ani, socotiti nevrednici sa-si apere tara cu arma in mana, au fost repartizati, in perioada 1950-1961, in detasamente de munca. Decretul din 1950 fusese emis impotriva fiilor de chiaburi sau a altor dusmani ai regimului comunist. Insa din cauza ca necesarul de forta de munca in diferite domenii (constructii, mine, agricultura) nu era acoperit, au trecut prin detasamentele de munca si tineri saraci sau cu convingeri politice "sanatoase", inclusiv membri PCR. Chiar daca in aceste detasamente tinerii nu aveau arme, ei urmau, in afara programului de munca, si un simulacru de pregatire militara, li se acordau grade, iar la sfarsitul celor doi sau trei ani ei primeau, de regula, livret militar. Drept comandanti ai detasamentelor de munca erau desemnati ofiteri care, la randul lor, aveau abateri de la conduita "politic corecta" a acelei perioade.























































