Peste 1.200 de solicitări la Ambulanţa Bucureşti în ziua de Crăciun

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Crăciun aglomerat pentru echipajele Ambulanţei Bucureşti, care a primit peste 1.200 de solicitări, cele mai multe pentru diferite afecţiuni digestive, dar şi pentru intoxicaţii cu alcool.

„Începând din dimineaţa zilei de Crăciun, respectiv ora 8.00 şi până vineri ora 8.00, 1.267 de solicitări, cu 677 de urgenţe. Din totalul urgenţelor aproape o treime, adică 200 au fost pentru afecţiuni digestive şi 21 intoxicaţii cu alcool. Din păcate, s-a dovedit că oamenii nu ne-au ascultat sfaturile”, a declarat managerul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti Ilfov, medicul Alis Grasu, citată de Mediafax.

Potrivit sursei citate, pe 25 decembrie echipajele de la Ambulanţă au fost solicitate şi pentru cinci naşteri dar şi pentru a prelua victimele de la nouă accidente rutiere.

De asemenea, tentativele de suicid nu au lipsit din peisaj, astfel că 29 de solicitări au fost făcute pentru afecţiuni psihiatrice, precum depresia.

„Sărăbtorile din această perioadă se prelungesc până în 7 ianuarie. Oamenii se pot bucura din plin de această perioadă dacă nu vor uita că nu trebuie să mănânce o dată cât pentru trei zile. Se poate mânca puţin din fiecare fel cu multe fructe şi legume. Este indicată mâncarea tradiţională cu moderaţie, fără completări de tipul alune, cipsuri sau alte alimente grele. De asemenea, băutura cu măsură şi chiar un digestiv, ceai sau cafea, la sfârşitul mesei. În plus, recomand plimbări în aer liber”, a continuat Alice Grasu.

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite