Pe urmele celui mai rapid ucigaş din istoria Marii Britanii
0Cele două prostituate considerate dispărute au fost găsite, ieri, moarte. În mai puţin de două săptămâni, numărul victimelor asasinului "grăbit" a urcat la cinci.
După ce poliţia a controlat cele două râuri în care fuseseră descoperite primele două prostituate ucise în Ipswich, miercuri dimineaţă anchetatorii au informat presa că s-au găsit încă două cadavre, care par a fi ale celor două fete căutate: Paula Clennell, de 24 de ani, şi Annette Nicholls, de 29 de ani.
Specialiştii anatomopatologi din Suffolk au început imediat autopsiile, pentru a putea confirma sau infirma identităţile lor.
Cele două cadavre erau complet dezbrăcate şi aruncate pe o pajişte, aşa cum fusese găsit anterior trupul fetei strangulate, Anneli Alderton, în vârstă de 24 de ani. Poliţia a certificat faptul că asasinul este acelaşi, deci presa a intuit bine: avem de-a face cu un nou criminal în serie, care pare mai grăbit şi mai feroce decât însuşi Jack Spintecătorul! Singurul indiciu important, furnizat presei, este că, după toate aparenţele, fetele îl cunoşteau pe ucigaş. Cum ele erau prostituate, e limpede că asasinul ar putea fi un client obişnuit sau, de ce nu, un "peşte". Tania Nicol, de 19 ani, şi Gemma Adams, de 25 de ani, fetele ale căror trupuri au fost găsite primele, scufundate în cursuri de apă, nu prezentau urme de agresiune, iar medicii legişti nu au putut preciza cauza morţii lor. Restul au fost în mod categoric ucise.
Poliţia caută un bărbat tânăr
Dacă este un client, ucigaşul trebuie să fie unul tânăr, capabil să transporte trupurile fetelor pe distanţe relativ mari. Paula Clennell, care a dat un interviu televiziunii ITV, în ziua de 5 decembrie, spunea că e gata să se întoarcă pe stradă, în ciuda pericolului, pentru că are mare nevoie de bani. Apoi, după câteva zile, a dispărut. De aici, anchetatorii - corelând ora de difuzare a interviului cu programul obişnuit de lucru - au dedus că ucigaşul nu are un loc stabil de muncă. Dar asta e tot ce ştiu despre el.
Peste 200 de detectivi lucrează deja la acest caz, pentru că autorităţile doresc să fie prins în cel mai scurt timp. "E foarte grăbit. Dacă nu-l depistăm repede ar putea să facă încă alte zeci de victime", a declarat şeful poliţiei locale. Un cotidian central a oferit 250 de mii de lire sterline recompensă pentru orice informaţie utilă.
Presa acuză guvernul
Cotidianul "The Independent" acuză autorităţile pentru atitudinea "prea fermă" împotriva prostituţiei stradale, considerând că fetele se ascund pe alei sordide, slab luminate, tocmai de teama poliţiei, devenind astfel victime sigure pentru criminali. Pe străzile rău famate ale Marii Britanii, la fiecare două luni este asasinată câte o prostituată.
În Ipswich, strada "sir Alf Ramsey", unde "lucrau" cele cinci victime, a devenit acum cea mai "înfricoşătoare" dintre ele, adaugă "The Mirror". Cea mai apropiată casă se află la zece minute de mers pe jos, ceea ce face ca niciun strigăt să nu răzbată până în zona locuită. Strada e întunecată, nepăzită de patrule, un loc ideal pentru orice criminal. Pe stânga e un spaţiu uriaş de joacă, absolut pustiu în timpul nopţii, iar pe dreapta, un stadion de fotbal. Aici îşi fac veacul tinerele prostituate plecate în căutare de clienţi şi de aici pleacă "firele nevăzute ale anchetei", în care asasinul va fi prins. Mai rămâne o problemă: când? (Sabina Tudor)























































