Pe când lustrarea prostiei? | adevarul.ro

Pe când lustrarea prostiei?

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Ioan Mateijurnalist

în Uniunea Europeană. Vom scăpa de lestul vechiului regim, spun cei dintâi, nu facem altceva decât ce au făcut ungurii, polonezii şi cehii, clamează ceilalţi. Luate separat ori împreună, toate justificările şi motivaţiile ne trimit către o singură concluzie. Iar aceasta, la fel ca în alte zeci şi sute de situaţii din politica românească a ultimilor ani, poartă numele de inadecvare. Sau, altfel spus, incapacitatea de a fi sinceri cu noi înşine şi, mai ales, neputinţa de a face un lucru la timpul său, temeinic şi până la capăt.
Întâi de toate, ţările despre care ne place să credem că au aplicat lustraţia au făcut-o în primii cinci, şase ani după înlăturarea regimului comunist, atunci când mai puteau fi uşor identificaţi cei responsabili pentru dezastru. Din acest punct de vedere, noi ne comportăm asemeni unui tânăr de 17 ani care nu s-a jucat la timp cu maşinuţele. O face acum, la o vârstă la care cei de un leat cu el se pregătesc pentru facultate.
Celălalt aspect, care se referă strict la poziţiile celor care ar trebui lustraţi, intră iarăşi sub incidenţa derizoriului. Să fim serioşi, în şaptesprezece ani, cei din vechea nomenclatură şi-au făcut suma, atât în valută forte, cât şi în funcţii publice. Dacă, de exemplu, în parlament şi în guvern se mai află, să spunem, zece la sută persoane lustrabile şi dacă, aşa cum debitează unii talibani ai scenei publice, treburile nu merg bine din cauza lor, înseamnă că ar cam trebui să ne punem cu toţii pistolul la tâmplă. Deşi mai simplu şi mai cinstit ar fi să recunoaştem că hiba se află la restul de 90 la sută. şi că ea se numeşte incompetenţă, iresponsabilitate, demagogie, politicianism de doi bani.
Să pui la îndoială prestaţia lui Mihai Răzvan Ungureanu înseamnă să-l recunoşti de imaculat pe Dan Iosif. Între Andrei Pleşu şi Irina Loghin, după mintea unor radicali de serviciu, cea din urmă prezintă mai multe "garanţii morale", e "dân popor", are notorietate şi se exprimă pe înţelesul maselor. Ba, a mai făcut şi ceva disidenţă prin anii "80, atunci când comuniştii i-au interzis doamnei Irina să-l cânte pe Bălălău în variantă nudă.
Să-l pui între paranteze pe economistul Theodor Stolojan înseamnă să admiţi eficienţa şi pragmatismul lui Marian Vanghelie, mai ales că şi-a făcut studiile recent, în democraţie, are marketingul proaspăt în memorie şi nu se lasă tras în jos de balastul noţiunilor de economie centralizată.
Nu ştiu şi nici nu mă prea interesează acum ce soartă va avea, în final, Legea Lustraţiei. Sunt însă sigur că ea va mai ţine afişul câteva luni bune, într-o vreme în care fiecare oră este importantă, fiecare gest politic contează pentru integrarea României în UE. În tot acest timp, iniţiatorii lustraţiei vor fi "pe val", vor da interviuri şi vor lansa dezbateri, vor face frumos şi moral la televizor.
De la Adrian Cioroianu mă aşteptam la mai mult, de la doamna Mona Muscă nu mai am nicio pretenţie, iar gestul celor care vor să boteze legea cu numele regretatului George şerban seamănă izbitor cu reflexele conaţionalilor noştri care îşi fac cruce în tramvai atunci când trec pe lângă o biserică aflată la două blocuri distanţă.

Top articole

Partenerii noștri