PD contestă decizia TVR de a-l boicota mediatic pe Traian Băsescu
0Partidul Democrat contestă decizia Societăţii Române de Televiziune de a aplica "tăcerea mediatică" recomandată de Clubul Român de Presă pentru ziua în care preşedintele Traian Băsescu
Partidul Democrat contestă decizia Societăţii Române de Televiziune de a aplica "tăcerea mediatică" recomandată de Clubul Român de Presă pentru ziua în care preşedintele Traian Băsescu îşi va relua atribuţiile de şef al statului.
Democraţii subliniază că TVR este societate publică de informare în masă, cu obligaţii prevăzute prin Legea nr.41/1994, privind organizarea şi funcţionarea SRR şi SRTV, care prevede, între altele, că acestea "sunt obligate să transmită, cu prioritate şi în mod gratuit, comunicatele sau mesajele de interes public primite de la Parlament, Preşedintele României, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării sau de la Guvern".
Având în vedere cele de mai sus, PD susţine că TVR " nu are dreptul să priveze de informaţii pe telespectatorii săi, cu atât mai mult cu cât aceştia achită obligatoriu abonament lunar. Aplicarea recomandării Clubului Român de Presă de către posturile publice de radio şi televiziune ar contraveni legii lor de organizare".























































