Paul Brener: proprietati mari si afaceri mici in judetul de bastina, Vrancea
Paul Brener, omul despre care se spune ca ar fi fost interfata dintre mafia siciliana si mediul de afaceri romanesc, este originar din Focsani si a fost fiul unei familii de evrei bogati. El s-a
Paul Brener, omul despre care se spune ca ar fi fost interfata dintre mafia siciliana si mediul de afaceri romanesc, este originar din Focsani si a fost fiul unei familii de evrei bogati. El s-a nascut in 1926, dar in 1963 a emigrat in Occident cu familia, lasand in judetul Vrancea mai multe proprietati imobiliare si funciare: doua case in Focsani si 2,5 hectare de vie la Panciu. In perioada comunista, el nu a intrerupt total legaturile cu vechile sale cunostinte vrancene, ba chiar a facilitat exporturi din aceasta zona de produse, in principal agricole. Afacerile derulate de Paul Brener dupa 1989 in judetul de bastina sunt mai degraba modeste: nu exista nici o firma inregistrata pe numele sau. El doar i-a contactat pe presedintele Camerei de Comert Vrancea, Horia Furtuna, si pe vicepresedintele Codrut Constantinescu, cerandu-le acestora sprijinul pentru cumpararea unui fost IAS. Cum privatizarile acestui tip de societati se fac de catre Ministerul Agriculturii, Brener a fost sfatuit sa se adreseze la aceasta institutie, insa din motive neclare a abandonat afacerea. Sefii Camerei de Comert spun ca niciodata Brener nu le-a propus vizite in Italia sau alte facilitati de care par sa fi beneficiat oficiali din Brasov. In luna decembrie a anului trecut, Paul Brener a primit, in baza legii 10/2001, cele doua case confiscate de comunisti si suprafata aferenta de 534 de metri patrati, proprietati aflate in centrul Focsaniului, pe amplasamentul unde este planificat sa se ridice o catedrala. Aceasta s-a dovedit o afacere buna pentru Brener: el a vandut apoi casele si terenul constructorului catedralei, Corneliu Prunache, cu nu mai putin de 100.000 de dolari. Paul Brener pare a fi insa mult mai legat sentimental de via de la Panciu, mostenita de la familia fostei sale sotii, Sabina. Apropiatii sai sustin ca Paul Brener nu are de gand sa vanda via, pentru ca vrea sa o lase mostenire nepotului sau din Italia. Pana atunci - zic aceleasi surse, citate de presa locala - el recolteaza in fiecare an strugurii si-si face din vinul sau de Vrancea un titlu de glorie printre italieni.





















































