Paşii marelui salt spaţial al umanităţii

În 2007 se aniversează o jumătate de secol de la prima tentativă a oamenilor făcută pentru cucerirea spaţiului. Din acest motiv, acest an a fost dedicat astronauţilor şi tuturor celor care

În 2007 se aniversează o jumătate de secol de la prima tentativă a oamenilor făcută pentru cucerirea spaţiului. Din acest motiv, acest an a fost dedicat astronauţilor şi tuturor celor care au contribuit, într-un fel sau altul, la depăşirea limitelor pământeşti. Din curiozitate, din dorinţa de a explora tot mai multe tărâmuri necunoscute, din nevoia de a găsi răspunsuri, din motive de siguranţă, din raţiuni ştiinţifice, oamenii s-au simţit dintotdeauna atraşi de întinderile nesfârşite ale cerurilor. În ultimii 50 de ani, au fost făcuţi primii paşi, poate cei mai importanţi, către cunoaşterea mai aprofundată a spaţiului. Şi, cine ştie, poate acolo se vor găsi soluţii pentru probleme "pământeşti" arzătoare, cum ar fi scăderea dramatică a resurselor de apă, salvarea unor specii de floră şi faună, reducerea otrăvurilor care fac deja parte din viaţa de zi cu zi, preîntâmpinarea şi prevenirea unor catastrofe naturale.

Acum o jumătate de secol, un zbor interstelar era de neconceput. Într-o perioadă incredibil de scurtă, omul a inventat obiectele şi maşinăriile zburătoare necesare pentru a ajunge până la stele şi a pornit, cu un curaj demn de cele mai mari fapte de eroism, spre explorarea spaţiului necunoscut. Astăzi, ieşirea în cosmos, fie a unui robot ori a unei navete cu echipaj uman la bord, nu mai constituie o ştire de senzaţie. La începutul lunii august, NASA a lansat sonda marţiană Phoenix, care explorează deja, în premieră mondială, regiunile arctice ale "planetei roşii", cum mai este denumită Marte, în căutarea unui cât de mic semn de viaţă.

Deocamdată, găsirea acestuia pare cel puţin improbabilă, din cauza condiţiilor mai mult decât aride şi neprietenoase de pe Marte. Din acest motiv, un cunoscut astronaut francez, Jean-Loup Chretien, a mărturisit recent că, de fapt, condiţiile de mediu de pe anumite planete "ne fac, în realitate, să apreciem mai mult paradisul pe care îl avem pe Terra, pe care trebuie să-l păstrăm cu orice preţ, în toate dimensiunile sale ambientale şi culturale". Specialiştii continuau să viseze însă la ziua în care (cel puţin) orbita circumterestră va fi populată, iar oamenii vor putea locui şi pe alte planete.

Spaţiul constituie o atracţie irezistibilă pentru mulţi savanţi care speră că de acolo ar putea veni rezolvarea unor probleme arzătoare de pe Terra, cum ar fi, spre exemplu, împuţinarea resurselor energetice tradiţionale. Din păcate, accidente precum Challenger sau Columbia au redus mult din acest entuziasm "spaţial". Aceasta nu înseamnă însă că paşii făcuţi până acum în domeniul explorărilor cosmice îşi pierd ceva din importanţa lor extraordinară pentru istoria omenirii.

Sputnik, primul satelit pe orbită

Poate cel mai important demers pe care l-a făcut umanitatea în domeniul cuceririi spaţiale este lansarea de către ruşi, pe 4 octombrie 1957, a primului satelit artificial pe orbita circumterestră, Sputnik. La nivel mondial, şocul lansării a fost dublu. Pe de-o parte, pentru că ruşii au pregătit această extraordinară performanţă într-un secret desăvârşit. Iar în al doilea rând, faima americanilor de unici deţinători ai unei tehnici imbatabile s-a clătinat serios. Astfel, se poate spune că lansarea satelitului Sputnik a dat semnalul propulsării oamenilor în era spaţială.

1958, anul de naştere al NASA

Ca reacţie la prima experienţă cosmică a sovieticilor, preşedintele american Dwight Eisenhower a dispus crearea unui organism care să aibă ca principală misiune realizarea unui vast program spaţial. Astfel, la începutul lui aprilie 1958, a fost semnat actul de înfiinţare al NASA (National Aeronautic and Space Administration). Decizia a fost cu atât mai remarcabilă cu cât NASA a fost declarată o agenţie civilă, şi nu aparţinând vreunui organism militar.

În plus, de la fondarea sa şi până astăzi, ea şi-a făcut publice toate acţiunile vizând cunoaşterea şi explorarea spaţiului. Din acest motiv, toate "peripeţiile" cosmice americane au fost şi sunt cunoscute, în timp real, de lumea întreagă.

Pentru prima dată, un om în spaţiu

Şi tot într-un secret desăvârşit, sovieticii au trimis primul om în spaţiu, plasându-l pe orbită pe celebrul Iuri Gagarin, în ziua de 12 aprilie 1961. Totuşi, formidabila ştire a "răsuflat", ceea ce a produs o vie emoţie în toată lumea: era vorba despre prima fiinţă umană care părăsea Terra. Deşi cosmonautul rus s-a "plimbat" puţin în jurul Pământului, într-un tur care a durat "numai" o oră şi jumătate, el a demonstrat că spaţiul începea să devină accesibil oamenilor.

Exasperat de succesele spaţiale ale sovieticilor, un alt preşedinte american, John F. Kennedy, a lansat o provocare. "Naţiunea noastră se angajează ca, în mai puţin de un deceniu, să îndeplinească un obiectiv ambiţios, acela de a trimite un om pe Lună şi de a-l readuce viu şi nevătămat pe Pământ". Acesta a fost semnalul declanşării marii curse tehnologice care, prin programul Apollo, i-a permis lui Neil Armstrong, opt ani mai târziu, să pună piciorul pe Lună.

Terra, fragila planetă albastră

Aselenizarea, acest moment de o extraordinară importanţă pentru istoria umanităţii, a fost precedată de o "plimbare" în direcţia Lunii, făcută, la bordul navetei Apollo 8, de trei astronauţi americani, în decembrie 1968. Timp de 20 de ore, ei au ţinut sub observaţie astrul nopţii, la o altitudine de 70 de kilometri. Dar revelaţia misiunii lor s-a dovedit a fi "răsăritul de Terră". A fost pentru prima dată când s-a văzut cu claritate din spaţiu că planeta noastră, supranumită ulterior "albastră", are o înfăţişare frumoasă şi pare foarte delicată.

1976: în fine, pe Marte

Curiozitatea şi dorinţa de a cunoaşte cât mai mult din întinderile cosmice nu s-au oprit însă la explorarea amănunţită a Lunii. Savanţii au vrut să ştie cum arată solul unei alte planete, astfel că sonda Viking a plecat, în iulie 1976, pe Marte. Fotografiile şi datele culese de la faţa locului au arătat că "planeta roşie" are un peisaj deşertic, presărat cu dune, că cerul de acolo are nuanţe de roz şi că nu există condiţii propice pentru viaţă.

Curse regulate Terra-spaţiu

La 20 de ani după zborul lui Iuri Gagarin, respectiv în aprilie 1981, a fost realizată prima navetă capabilă să facă mai multe "plimbări" prin cosmos. Până atunci, toate aparatele de zbor destinate explorării spaţiale nu erau decât "de unică folosinţă". Numită simplu "navetă spaţială", aceasta a început să funcţioneze ca un veritabil camion, având capacitatea de a transporta la bord 20 de tone de aparatură şi un echipaj de şapte persoane.

Challenger, prima tragedie

Din nefericire, la cel de-al 25-lea zbor, o navetă s-a dezintegrat la 73 de secunde după decolare. Era vorba de Challenger, care transporta şapte persoane, printre care şi o învăţătoare. Toţi şi-au pierdut viaţa în acea fatidică zi de 28 ianuarie 1986. Această dramă a retezat brusc avântul oamenilor de ştiinţă, care se gândeau deja la colonizarea orbitei terestre şi la posibilitatea "instalării" în spaţiu pe o perioadă mai lungă de timp.

Staţia orbitală MIR, un "hotel" spaţial

La nici trei săptămâni de la tragedia navetei Challenger, mai precis, în februarie 1986, sovieticii au lansat primul element al staţiei orbitale MIR. În următorii zece ani, ei au mai adăugat şi alte elemente de ansamblu, astfel că au realizat primul complex orbital. Drept urmare, MIR a devenit prima staţie spaţială internaţională şi, timp de 12 ani, ea a găzduit diverse persoane provenind din peste 20 de ţări.

La începutul anilor '90, americanii au plasat pe orbită un instrument ştiinţific de excepţie: telescopul spaţial Hubble. Potrivit declaraţiilor a numeroşi experţi, acesta a revoluţionat domeniul cunoştinţelor astronomice de până atunci. Zecile de mii de clişee realizate de Hubble au arătat imagini surprinzătoare şi inegalabile ale Universului.

ISS, model de înţelegere cosmică

După o întrecere neobosită de cucerire a spaţiului, americanii şi ruşii au căzut de acord să construiască în comun o mare bază orbitală. Aşa a luat naştere Staţia Spaţială Internaţională. Primul modul, lansat în noiembrie 1998, a fost realizat de Rusia, iar al doilea, construit de americani, a plecat în spaţiu două săptămâni mai târziu. De atunci, la proiectul cel mai complex concretizat vreodată din punct de vedere tehnologic, participă şi Europa, Japonia, Canada.

Drama numită Columbia

Pe 1 februarie 2003, explorarea spaţială a mai cerut un tribut în vieţi omeneşti. Naveta Columbia s-a dezintegrat deasupra statului Texas, la reîntoarcerea pe Pământ, toţi cei şapte membri ai echipajului pierzându-şi viaţa. Ca şi în cazul Challenger, teribilul accident a avut repercusiuni incalculabile asupra tentativelor de cucerire a cosmosului.

Trei geologi pe Marte

Începând cu ianuarie 2004, două vehicule mici teleghidate scormonesc suprafaţa planetei Marte. Inediţii roboţi-geologi au identificat diverse elemente care demonstrează că "planeta roşie" a fost cândva acoperită de apă. Acest fapt îi face pe specialişti să ia în calcul ipoteza existenţei (îndepărtate în timp) a unei forme de viaţă primitive. În căutarea acesteia a plecat, la începutul lunii august, şi sonda spaţială americană Phoenix.

"Intenţionăm să ajungem din nou pe Lună şi dorim ca omul să pună piciorul şi pe Marte"

George W. Bush

Apollo 11, minune îndeplinită

Misiunea prin care trei astronauţi americani au păşit, în premieră mondială absolută, pe Lună, a fost urmărită de toată lumea cu sufletul la gură, în ziua de 16 iulie 1969. Imaginile aselenizării şi "plimbării" de trei ore pe solul lunar au făcut înconjurul Terrei. Echipajul misiunii Apollo 11 a fost alcătuit din trei temerari astronauţi: comandantul Neil Armstrong, care deţine inegalabilul record de a fi primul om care a mers pe Lună, Michael Collins, pilotul modulului de comandă, şi Buzz Aldrin, pilotul modulului lunar.

Fraza lui Armstrong - "Acesta este un pas mic pentru un om, dar este un salt uriaş pentru omenire", pronunţată după primii paşi făcuţi pe suprafaţa astrului nopţii, rămâne un simbol fără moarte al celor mai îndrăzneţe, incredibile, surprinzătoare prin frumuseţe şi curaj acţiuni umane. În afară de steagul american, astronauţii misiunii Apollo au mai lăsat pe suprafaţa lunară o placă pe care sunt desenate două emisfere terestre, o inscripţie, semnăturile lor şi cea a preşedintelui Richard Nixon.

Inscripţia sună aşa: "Aici oameni de pe planeta Terra au făcut primul pas pe Lună. Iulie 1969 d.H. Am venit în pace pentru toată umanitatea". Cei trei astronauţi s-au reîntors pe Terra pe 24 iulie 1969. Au fost primiţi ca nişte eroi.