Pârtiile, luate cu asalt
Mii de turişti din toată ţara, dotaţi cu schiuri, snowboarduri, săniuţe sau cu saci din plastic, au invadat pârtiile din staţiunile montane Iubitorii sporturilor de iarnă au la
Mii de turişti din toată ţara, dotaţi cu schiuri, snowboarduri, săniuţe sau cu saci din plastic, au invadat pârtiile din staţiunile montane
Iubitorii sporturilor de iarnă au la dispoziţie zăpadă din belşug şi numeroase pârtii de schi deservite de telecabine, teleschi, telegondole şi instalaţii de iluminat nocturn. Vremea este excelentă pentru schiat, dar şi pentru cei care preferă să se distreze la o bătaie cu bulgări.
În staţiunea Vatra Dornei, există două pârtii de schi, ambele cu grad de dificultate mediu. Pe pârtia Parc, de 1.600 de metri lungime, schiorii pot merge cu teleschiul, preţul unei urcări fiind de 4 lei. Stratul de zăpadă variază între 10 şi 25 cm. Pârtia Telescaun are o lungime de 3.000 de metri, iar schiorii pot urca cu telescaunul. Stratul de zăpadă măsoară 15 cm la baza pârtiei şi 35 cm în vârf.
Valea Prahovei, cea mai populară destinaţie
Câteva mii de turişti au luat cu asalt staţiunile Poiana Braşov şi Predeal. Pe pârtia Bradul sunt 50 cm de nea, iar în Masivul Postăvarul zăpada atinge 85 cm. Condiţii foarte bune pentru schiori sunt şi la Predeal, Buşteni şi Azuga. La Sinaia, stratul de zăpadă depăşeşte 40 cm, iar pe Valea Dorului neaua de pe pârtii atinge 70 cm. Şi instalaţiile de zăpadă artificială sunt pregătite să intre în funcţiune. De sâmbătă, la Predeal funcţionează un nou teleschi, cu o capacitate de 1.200 de persoane pe oră.
Vreme însorită la Rânca
La Rânca, staţiune situată la 1.800 de metri altitudine în masivul Parâng, stratul de zăpadă este de circa 60 cm, oferind condiţii foarte bune pentru schiat pe cele două pârtii - una pentru începători şi cealaltă cu dificultate medie, ultima fiind dotată cu nocturnă. În staţiune locurile pentru revelion sunt ocupate de peste trei luni.
Plin şi în Parâng
În Parâng sunt amenajate zece pârtii de schi şi snowboard. Telescaunul de la baza staţiunii, singurul mijloc care permite accesul turiştilor în Parâng, funcţionează la capacitate maximă inclusiv astăzi, până la ora 18. Din cele cinci pârtii deschise în Parâng, trei au instalaţie de nocturnă care funcţionează până spre miezul nopţii. Stratul de zăpadă în Parâng măsoară circa 50 cm.
Peste 1.500 de schiori au luat cu asalt pârtiile din zona montană a Clujului. Cea mai înaltă pârtie de schi din judeţ, care nu are încă amenajată instalaţia de urcare, este la altitudinea de 1.800 de metri, pe vârful Vlădeasa, unde se face masiv schi de tură şi unde grosimea stratului de zăpadă este de circa un metru.
La altitudinea de 1.500 de metri, s-a inaugurat, ieri, şi noua pârtie de la Mărişel, în lungime de 700 de metri, dotată cu instalaţie de teleschi. Se schiază şi pe pârtia din staţiunea Băişoara, cea de pe Feleac, la 7 kilometri de Cluj, unde zăpada artificială are 60-70 cm. Pârtiile amenajate cu instalaţie de teleschi de la Dângău-Căpuş (30 km) şi Vânători (70 km) aşteaptă să se aştearnă încă un strat de zăpadă.
Cea mai lungă pârtie din ţară, la Straja
Pârtiile din cele două staţiuni din judeţul Hunedoara, Straja şi Parâng, oferă condiţii foarte bune pentru practicarea sporturilor de iarnă, iar celor care vor plimbări montane salvamontiştii le permit accesul pe câteva trasee unde riscul de avalanşă este foarte scăzut. La Straja se găseşte şi cea mai lungă pârtie din România, dotată cu nocturnă şi care funcţionează până târziu în noapte. (Alice Baciu, Maximilian Gânju, Mihaela Floroiu, Sandrinio Neagu, Sebastian Dan)
Restricţii în Poiana Braşov
Având în vedere aglomeraţia din aceste zile, poliţiştii avertizează că este posibil să se creeze blocaje în trafic, iar în loc de distracţie turiştii să fie nevoiţi să stea în maşini. Mai mult, poliţiştii spun că vor lua măsura interzicerii circulaţiei pe Drumul Poienii, pentru a nu se bloca circulaţia, dar şi pentru că în Poiană practic nu se mai găseşte un loc liber de parcare. Accesul poate fi realizat în staţiune cu autobuze care circulă din 20 în 20 de minute.





















































