Partidul lui Meciar a castigat alegerile, dar nu va putea forma guvernul
Analistii se asteapta ca formatiunea actualului premier, Mikulas Dzurinda, care a iesit pe locul doi, sa formeze un guvern de coalitie cu alte partide de centru-dreapta
Integrarea Slovaciei in NATO si Uniunea Europeana pare sa fie asigurata, dupa alegerile parlamentare desfasurate, vineri si sambata, pentru desemnarea celor 150 de membri ai noului legislativ de la Bratislava. Singura conditie de care mai depindea aderarea acestei tari la cele doua organisme internationale era ca la putere sa nu se intoarca Vladimir Meciar, fost premier slovac, intre 1994-1998, al carui regim, marcat de coruptie si intoleranta a dus la izolarea Slovaciei. Desi a obtinut cele mai multe voturi, 19,5 la suta potrivit rezultatelor preliminare, anuntate duminica dimineata, formatiunea lui Meciar, Miscarea pentru o Slovacie Democratica (HZDS) este marele invins al scrutinului, pentru ca nici una dintre celelalte formatiuni politice nu doreste sa colaboreze cu partidul fostului premier slovac. Astfel, potrivit corespondentilor aflati in Slovacia, actualul prim-ministru, Mikulas Dzurinda, al carui partid, Uniunea Democratica si Crestina Slovaca (SDKU, de centru dreapta) a obtinut aproximativ 15 la suta din voturi, ocupand locul doi, va forma, cel mai probabil noul guvern proeuropean. SDKU a constituit una dintre surprizele scrutinului, reusind un scor mai bun decat anticipasera sondajele de opinie. Analistii considera ca partenerii la guvernare ai SDKU vor fi Miscarea Democrata Crestina (KDH), care a obtinut 8,25 la suta din voturi si partidul etnicilor maghiari din Slovacia, SMK, cu 11,2 la suta, ambele formatiuni aflandu-se in actuala coalitie guvernamentala. Alaturi de aceste partide ar putea intra la guvernare Alianta Noului Cetatean (ANO), a magnatului de presa Pavol Rusko, coproprietar al celui mai mare post comercial de televiziune din tara. ANO a obtinut, potrivit primelor date anuntate de Biroul Electoral Central, 8,02 la suta din sufragii. Un alt partid care a obtinut un procentaj ridicat este Smer (Optiunea, populist), condus de parlamentarul independent Robert Fico. Desi inainte de alegeri Smer conducea in sondajele de opinie, formatiunea nu a ocupat decat locul trei, obtinand doar 13,5 la suta din voturi. O alta surpriza a alegerilor a constituit-o rezultatul inregistrat de Partidul Comunist (KSS), nereformat, care, cu 6,32 la suta, a reusit sa treaca de baremul de 5 procente, intrand in parlamentul de la Bratislava, pentru prima data de la independenta Slovaciei. Analistii sugereaza ca rezultatul obtinut de Meciar, cu sapte procente sub cel de la ultimele alegeri, din 1998, ar putea constitui lovitura de gratie pentru cariera sa politica. Meciar a refuzat sa comenteze rezultatele preliminare, afirmand ca va face declaratii abia dupa anuntarea rezultatelor finale. Vicepresedintele HZDS, Rudolf Ziak, a anuntat insa ca se asteapta ca presedintele Rudolf Schuster sa ceara formatiunii lui Meciar sa formeze guvernul si a pus rezultatul slab obtinut pe seama "amestecului extern". Meciar s-a asteptat sa obtina un rezultat mai bun bazandu-se pe resentimentele populatiei fata de actualul guvern. Premierul Dzurinda a primit recunoastere pe plan international pentru reformele intreprinse de guvernul sau, reforme care au adus Slovacia in primul esalon pentru integrare in UE si NATO, insa, pe plan intern, o mare parte a populatiei considera ca o duce mai rau decat pe vremea lui Meciar. Luni, politicienii slovaci sunt asteptati sa se intalneasca cu Schuster, pentru a discuta despre componenta noului executiv, cu doar doua luni inainte de summitul NATO de la Praga, cand vor fi desemnati noii membri ai Aliantei Nord-Atlantice.





















































