Pământenii cer aer curat | adevarul.ro

Pământenii cer aer curat

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Organizaţiile ecologiste vor măsuri concrete de reducere a emisiilor de gaze. Zeci de mii de persoane au manifestat sâmbătă, pe străzile a peste 50 de oraşe de pe glob, pentru a cere

Organizaţiile ecologiste vor măsuri concrete de reducere a emisiilor de gaze.

Zeci de mii de persoane au manifestat sâmbătă, pe străzile a peste 50 de oraşe de pe glob, pentru a cere guvernelor din lumea întreagă să adopte urgent măsuri concrete care să stopeze procesul de încălzire a planetei. De la Londra, Berlin şi Stockholm, până la Manila şi Taipei, manifestanţii au transmis un singur mesaj: "Trebuie să acţionăm acum!".


Arborând afişe şi pancarte cu diverse sloganuri, precum "Eliminaţi emisiile de gaze, nu pădurile!" sau "Acţiunile merg mai departe decât vorbele", peste 10.000 de manifestanţi au defilat pe străzile Londrei sub o ploaie torenţială şi pe un frig pătrunzător. Ei au trecut prin faţa parlamentului, la Westminster, şi prin Trafalgar Square, pentru a se regrupa apoi în faţa Ambasadei Statelor Unite.

Organizaţiile ecologiste au transmis o scrisoare deschisă premierului britanic Gordon Brown, în care îi solicită ca ameninţarea încălzirii globale să devină prioritatea numărul unu a guvernului, "în toate ministerele şi în toate politicile adoptate".

"Faceţi dragoste, nu CO2"

Manifestaţiile fac parte dintr-o amplă campanie organizată în 50 de ţări şi prevăzută să aibă loc în paralel cu summitul de la Bali, Indonezia, unde reprezentanţii a peste 190 de naţiuni discută asupra unui nou acord privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.

În Suedia, la Stockholm, 1.000 de manifestanţi au înfruntat frigul pentru a transmite mesaje precum "Faceţi dragoste, nu CO2", "Copiii, pentru climat", "Furtul ucide".

Şi străzile din centrul Berlinului s-au dovedit neîncăpătoare pentru miile de oameni care au ţinut să ia parte la evenimentul mondial. Potrivit organizaţiilor ecologiste, alţi 10.000 de germani au luat parte la manifestaţiile organizate în alte oraşe de pe cuprinsul ţării. La Manila, protestatarii au purtat pe cap mori de vânt în miniatură, iar la Carnavalul de Salvare a Climei din Auckland, Noua Zeelandă, 350 de persoane s-au întins pe iarbă pentru a "compune" mesajul "SOS Clima".

SUA şi China resping ferm un nou acord

În paralel cu manifestaţiile din Europa, conferinţa de la Bali a avut parte sâmbătă de o luare de poziţie tranşantă din partea SUA, care au transmis ferm că nu vor semna un nou acord "Kyoto 2" asupra reducerii încălzirii globale.

"Nu suntem pregătiţi să facem acest lucru aici", a declarat reprezentantul delegaţiei americane, Harlan Watson, precizând că SUA pregătesc propriul plan de combatere a încălzirii climatice. Este vorba despre un plan anunţat în septembrie de preşedintele George W. Bush, care a invitat 16 ţări puternic industrializate, între care state din UE, Japonia, China şi India, să negocieze un angajament de reducere a emisiilor de gaze până la mijlocul anului viitor.

În cadrul discuţiilor din ziua precedentă, China lansase deja un mesaj cel puţin la fel de tranşant, arătând că nu va semna un angajament obligatoriu de reducere a emisiilor de gaze. China a invitat SUA şi alte ţări puternic industrializate să-şi asume cel mai mare rol în lupta împotriva încălzirii globale, în primul rând prin "adoptarea unui stil de viaţă mai puţin extravagant".

>> Nu-i vom permite lui Bush să distrugă eforturile globale de combatere a catastrofelor climatice
manifestant la Londra

Top articole

Partenerii noștri