Pacea Capitalei s-a negociat cu usile inchise
* Consilierii majoritari ai PSD au dezbatut viitorul Bucurestiului * Sedinta de ieri a Consiliului municipal - un demers al presedintelui Ion Iliescu pentru dezvoltarea orasului
Zarva mare, ieri, pe holurile Primariei si Prefecturii Capitalei. De la simpli functionari pana la directori, prefect si chiar la primar general, toti au intrat inca de dimineata "in viteza", inainte de vizita anuntata a presedintelui Ion Iliescu la sedinta de mediere a Consiliului municipal. Imediat dupa venirea lui Basescu la birou, cu un sfert de ora inainte de ora 9, i-a bagat in priza pe juristi. Sefii celor doua directii de specialitate alergau pe culoare, cu mobilele la ureche, in cautarea unor acte normative de ultima ora. Pe de alta parte, Prefectura era in "focuri" pentru ca ea a fost desemnata ca organizator al intrunirii. In paralel, angajatii SPP verificau traseul pe care urma sa treaca presedintele. Gardienii publici au limitat accesul cetatenilor in cladirea Primariei inca de dimineata, fiind permis doar accesul la casierii si la eliberarea la termen a unor documente. La ora 11,45, primarul Traian Basescu a plecat in graba la Cotroceni, pentru o ultima intalnire, in doi, cu presedintele. La 12,15, si prefectul Gabriel Oprea a parasit cladirea cu aceeasi destinatie: Palatul Cotroceni. In jurul orei 14,30, angajatii Serviciului de paza au montat porti detectoare de metale la cele doua intrari de la etajul 1 si au securizat celelalte patru cai de acces catre nivelurile superioare ale cladirii. Corpul de gardieni publici a mobilizat 30 dintre cei mai buni oameni ai echipei de interventie rapida. Presedintele Iliescu a sosit la primarie la ora 16,30. El a fost intampinat de primarul Basescu, care purta pe piept o esarfa tricolora, si care l-a condus in biroul sau, unde au discutat un sfert de ora. In acest timp, in biroul prefectului membrii Comitetului Operativ-Consultativ al Capitalei s-au intalnit cu Dan Ioan Popescu, presedintele PSD Bucuresti, ministrul Administratiei Publice Locale, Octav Cozmanca, si cu Mihai Tanasescu, ministrul Finantelor. Aici au fost luate ultimele decizii referitoare la viitorul orasului. Inaintea sedintei de consiliu, cele doua grupuri s-au reunit in cabinetul lui Traian Basescu. A urmat apoi sedinta de consiliu, la care accesul publicului a fost interzis. Din acest motiv, chiar primarul general a ezitat sa participe. Dezbaterea despre proiectele necesare orasului, aflata pe ordinea de zi a sedintei, s-a facut astfel in secret, intre consilierii majoritari ai PSD. Practic, i-au fost aratate presedintelui aceleasi proiecte prezentate de primarii de sector cu ocazia vizitelor facute de Iliescu saptamana trecuta la periferia Capitalei. La acestea, s-au adaugat si cele care vizeaza alocarea a sute de milioane de euro pentru reabilitarea a 1.200 de strazi periferice.



















































